Judeţul Alba are, cu o vârstă medie de 43,6 ani, cea mai îmbătrânită populaţie din Regiunea Centru, unde vârsta medie pe cele şase judeţe componente este de 42,1 ani, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL2021) arată o populaţie rezidentă a judeţului Alba de 325.941 persoane, în scădere cu 16.435 locuitori faţă de recensământul precedent (octombrie 2011) (…) Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populaţiei rezidente pentru judeţul Alba crescând la 43,6 ani (faţă de 41,8 ani la RPL2011). Faţă de vârsta medie pe ţară, vârsta medie a judeţului nostru este mai mare cu 1,2 ani (…) În cadrul Regiunii Centru, din care face parte şi judeţul nostru, vârsta medie este de 42,1 ani, judeţul nostru poziţionându-se pe ultimul loc, având cea mai îmbătrânită populaţie din regiune’, se menţionează în comunicatul DRS Alba.
Indicele de îmbătrânire demografică, adică numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani, este în judeţul Alba de 140,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, mai mare decât media naţională, de 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere.
‘Fenomenul de îmbătrânire demografică este relevat şi prin prisma raportului de dependenţă demografică, care pentru judeţul nostru are valoarea de 55,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte, sensibil egal cu indicele de îmbătrânire demografică la nivel naţional de 55,5 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte’, arată DRS Alba.
Majoritatea populaţiei rezidente din judeţ, adică 50.8%, este de sex feminin. De asemenea, majoritatea locuitorilor, respectiv 57,9%, trăiesc în mediul urban. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)