Toate locurile la Centrul de vaccinare anti – COVID-19 din Blaj, care are o capacitate maximă de 60 de persoane pe zi, sunt ocupate până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit reprezentanţilor Primăriei. ‘La Blaj, locurile pentru vaccinare au fost ocupate până la sfârşitul lunii ianuarie, cei care se înscriu acum, pe platforma ROVACCINARE, prin intermediul medicilor de familie sau prin angajator, urmând să fie programaţi pentru prima doză doar în luna februarie’, au transmis, marţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Cea mai vârstnică persoană care a fost vaccinată la Blaj este o femeie de 91 de ani, care a primit marţi prima doză. La centrul de vaccinare pentru populaţie de la Blaj nu au existat până acum pierderi de vaccin şi nici nu au fost semnalate reacţii adverse imediate. De altfel, persoanele care sunt programate la vaccinare şi care nu se mai pot prezenta, din diferite motive, la ora şi ziua stabilită, sunt înlocuite cu alte persoane înscrise la vaccinare, pentru a nu exista pierderi de vaccin. Capacitatea maximă de vaccinare pe zi la centrul amenajat în incinta Centrului Cultural ‘Iacob Mureşianu’ este de 60 de persoane. Este un singur flux de vaccinare, iar programul de funcţionare este zilnic, între orele 8,00 şi 20,00. Şi în municipiul Aiud, printre persoanele vaccinate la centrul amenajat în incinta unei săli de sport s-au numărat persoane în vârstă de peste 90 de ani, respectiv un bărbat de 93 de ani şi o femeie de 92 de ani. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, luni, în Alba au fost vaccinate în total 690 de persoane, din care 540 în centrele fixe din judeţ amenajate pentru faza a II-a (240 la Alba Iulia, 66 la Aiud, 60 la Sebeş, 60 la Blaj, 60 la Cugir, 54 la Cîmpeni), 102 persoane în centrele din faza I (72 cadre medicale imunizate la Centrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi 30 la Centrul Spitalului Municipal Sebeş) şi 48 de persoane imunizate de echipele mobile în centre rezidenţiale din judeţ. Numărul cazurilor active de infectare cu virusul SARS-CoV-2 era marţi în judeţul Alba de 884. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)