Numărul turiştilor înregistraţi în primele şapte luni în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din Alba s-a redus la mai mult de jumătate faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit unui comunicat transmis miercuri, AGERPRES, de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba. ‘În perioada 1 ianuarie – 31 iulie, în unităţile turistice din judeţul Alba (cu minim 10 locuri pat) au fost cazaţi 50.352 turişti, înregistrându-se o scădere cu 52,1 % faţă de perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2019’, se menţionează în comunicat. Turiştii români deţin o pondere de 95,4% din numărul total al vizitatorilor înregistrat la nivelul judeţului Alba. În perioada menţionată au fost înregistraţi şi 2.300 de turişti străini. Astfel, şi numărul de înnoptări ale turiştilor în aceste structuri a scăzut substanţial, respectiv cu 52,5% faţă perioada similară din 2019. Durata medie a sejurului în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în această perioadă a fost de 1,85 zile, faţă de 1,87 zile din aceeaşi perioadă a anului anterior.