AcasăStiri generaleAlba: Partide de vânătoare organizate fără autorizaţie; 9 persoane cercetate pentru braconaj...

Alba: Partide de vânătoare organizate fără autorizaţie; 9 persoane cercetate pentru braconaj cinegetic

Mai multe persoane din judeţul Alba sunt cercetate pentru braconaj cinegetic, după ce, timp de mai multe luni, ar fi organizat partide de vânătoare fără a deţine autorizaţie, pe fonduri de vânătoare şi în afara acestora, într-o comună din Apuseni, potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

‘În această dimineaţă (marţi – n.r.), poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Baia de Arieş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, efectuează 9 percheziţii domiciliare, în localităţile Câmpeni (1) şi Lupşa (8), la persoane cercetate pentru braconaj cinegetic. Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie – decembrie 2023, 9 persoane ar fi organizat partide de vânătoare, fără a deţine autorizaţie, pe fonduri de vânătoare şi în afara acestora, în comuna Lupşa’, se arată în comunicatul IPJ Alba.

Potrivit sursei citate, cele 9 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Baia de Arieş, pentru audieri şi luarea măsurilor legale. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks