AcasăStiri generaleAlba: Percheziţii în Roşia Montană, într-un dosar de camătă şi contrafacere

Alba: Percheziţii în Roşia Montană, într-un dosar de camătă şi contrafacere

Mai multe percheziţii au fost efectuate de poliţişti în comuna Roşia Montană în cadrul unui dosar penal privind infracţiuni de contrafacere şi camătă, potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

‘Ieri, 18 octombrie 2022, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, au efectuat trei percheziţii, toate în comuna Roşia Montană, în cadrul unui dosar penal privind infracţiuni de contrafacere şi camătă. Din cercetări a rezultat că un bărbat de 37 de ani, din comuna Roşia Montană, ar fi împrumutat diverse sume de bani unor persoane din comună, solicitând dobânzi şi ar fi întocmit, în acest sens, diferite înscrisuri’, se menţionează în comunicat.

Totodată, potrivit sursei citate, bărbatul ar fi comercializat articole vestimentare şi cosmetice care poartă însemnele unor mărci celebre, în legătură cu care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

În urma percheziţiilor, au fost indisponibilizate 143 de produse vestimentare şi parfumuri, în valoare de peste 10.000 de lei, şi au fost ridicate diferite înscrisuri şi mijloace tehnice care ar fi fost folosite în activitatea infracţională.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi camătă.

La efectuarea percheziţiilor au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din IPJ Alba. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks