AcasăStiri generaleAlba: Târg de promovare a turismului rural, în Munţii Apuseni

Alba: Târg de promovare a turismului rural, în Munţii Apuseni

Cel mai longeviv târg de promovare a turismului rural se desfăşoară la acest sfârşit de săptămână în staţiunea turistică Albac, din Munţii Apuseni, ediţia din acest an fiind adaptată contextului epidemiologic actual, potrivit unui comunicat transmis vineri, AGERPRES, de către Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, care va avea loc sâmbătă şi duminică, este considerat de organizatori unul dintre cele mai importate târguri de profil din România.

‘Evenimentul este cel mai longeviv târg de promovare a turismului rural, reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional care promovează oferta zonelor cu potenţial agroturistic. Ediţia din acest an este adaptată contextului epidemiologic actual, fiind organizată cu respectarea tuturor măsurilor legale de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2’, se menţionează în comunicat.

Târgul va debuta, sâmbătă, la ora 14,00, cu vizitarea expoziţiei în care este prezentată oferta turistică şi agroturistică în spaţiile de cazare rurale din judeţul Alba, a atelierelor şi expoziţiilor de meşteşuguri tradiţionale româneşti. Nu vor lipsi nici demonstraţiile de gastronomie tradiţională din Munţii Apuseni, iar apoi participanţii vor fi invitaţi să viziteze expoziţia etnografică din staţiunea turistică Albac şi expoziţia de artă fotografică ‘Spectacolul naturii’, semnată de Carmen Barna.

Deschiderea oficială a târgului este programată la ora 17,30, printr-un recital al Grupului tradiţional de tulnicărese din zonă şi premierea locuitorilor din Albac la 50 de ani de căsătorie.

În program este inclus şi un concert cu muzică de fanfară, susţinut de Fanfara Judeţului Alba, dirijor Coriolan Honcaş. Manifestările vor continua cu un spectacol folcloric, în care vor evolua Taraful ‘Moţul’ din Horea, Ansamblul Folcloric ‘Augustin Bena’, alături de soliştii vocali Leontina Fărcaş, Nicolae Plută, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Tuhuţ, Ciprian Roman, Mihaela şi Ciprian Istrate.

Duminică, vizitatorii târgului vor putea vedea şi expoziţia de artă fotografică ‘Aurarii din Munţii Apuseni’, semnată de Vasile Sârb. După-amiaza, pe scena din centrul comunei Albac va avea loc Concursul de Interpretare la Tulnic ‘In Memoriam Elena Pogan’, care în acest an a ajuns la ediţia a IV-a.

Şi pentru ziua de duminică, organizatorii Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac au pregătit un spectacol folcloric cu Tulnicăresele din Albac, Ansamblul folcloric ‘Cununa de Sânziene’ Dipşa, Bistriţa-Năsăud, Corul bărbătesc ‘Voivozii munţilor’ din Covasna, Grupul vocal ‘Crăişori moţeşti’ din Albac, Andrada Mateş, Sergiu Sotelecan, Ancuţa Matei Olar, Adriana Irimieş, Ionela Moruţan, Cristian Pomohaci.

Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, ajuns la cea de-a XV-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Albac. Târgul este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks