Acasă93Alba: Terra Galdica, o nouă rută eco-turistică lansată în judeţ, în prezenţa...

Alba: Terra Galdica, o nouă rută eco-turistică lansată în judeţ, în prezenţa ministrului Ştefan-Radu Oprea

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a semnat luni, la Alba Iulia, un document privind lansarea rutei cultural-turistice Terra Galdica, destinaţie ecomuzeu – civilizaţia apei şi colibelor din Munţii Trascău.

‘Am semnat un document prin care recunoaştem ca rută eco-turistică culturală Terra Galdica, o asociere a trei comune, Întregalde, Galda de Jos şi Mogoş, împreună cu clusterul Transylvania’, a declarat ministrul.

Oprea a adăugat că, deşi există un potenţial foarte mare în judeţul Alba din punct de vedere turistic, cifrele statistice arată că acesta nu este exploatat suficient.

‘Dacă ne uităm pe studiile naţionale, vedem că avem 2,2 nopţi media înnoptărilor – este puţin şi aşa, (…), dar judeţul Alba are 1,4 nopţi, ceea ce înseamnă că nu ştim să spunem povestea, că nu ştim să atragem turiştii, să le oferim mai mult decât Cetatea Alba Iulia. La 1,4 nopţi, concluzia rapidă este că Alba Iulia este o destinaţie de tranzit, că te opreşti cel mult o noapte, ca să vezi cetatea şi să pleci. Dar aveţi un potenţial imens. (…). Am semnat acest document pentru a atrage atenţia asupra acestui potenţial, asupra faptului că, dacă avem o conlucrare între mediul de afaceri, autorităţi locale şi autorităţi naţionale, atunci cu certitudine putem să creştem această parte a economiei româneşti’, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

Ştefan-Radu Oprea se află pentru două zile, duminică şi luni, într-o vizită de lucru în judeţul Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks