Prezenţa unui urs a fost semnalată joi seara în localitatea Ampoiţa, la câteva zile după ce într-un alt sat din apropiere s-a întâmplat acelaşi lucru, în ambele situaţii fiind transmis locuitorilor mesaj prin Ro-Alert.
‘Ca urmare a semnalării prezenţei unui urs în localitatea Ampoiţa, s-a transmis mesaj prin intermediul Ro-Alert’, a anunţat, joi seara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
Oamenilor li s-a cerut să rămână în locuinţe, să păstreze distanţa faţă de animal şi să nu încerce să îl fotografieze. De asemenea, fără să se expună pericolului, să protejeze animalele din gospodărie.
În urmă cu câteva zile, sâmbătă, a fost semnalată prezenţa unui urs, posibil acelaşi, şi în Lunca Ampoiţei, fiind transmis şi atunci mesaj prin Ro-Alert.
Ambele sate, Ampoiţa şi Lunca Ampoiţei, sunt localităţi componente ale comunei Meteş. Comuna se află la intrarea în Munţii Apuseni, dinspre Alba Iulia.