Cei doi copii care s-au răsturnat cu un ATV duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, lângă Sebeş, sunt conştienţi, potrivit echipajului trimis în căutarea şi salvarea acestora şi care a reuşit stabilirea unui contact vizual cu victimele.
‘S-a reuşit stabilirea contactului vizual cu ambele victime de către echipajul trimis în căutarea – salvarea acestora. Ambele victime sunt conştiente’, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.
Din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de a se ajunge la victime a fost prin trolierea cu elicopterul a doi salvatori.
‘Misiunea este extrem de dificilă din cauza zonei inaccesibile, singura posibilitate de acces fiind cu troliu’, a menţionat şeful ISU Alba, Ovidiu Costea.
Un ATV în care se aflau doi copii s-a răsturnat duminică în zona rezervaţiei naturale Râpa Roşie, unde, la acest sfârşit de săptămână, se desfăşoară un eveniment de aeromodelism.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Garda de intervenţie Sebeş a fost solicitată să intervină pentru acordarea primului ajutor medical în municipiul Sebeş, zona Râpa Roşie.
‘Din informaţiile preliminare ar fi vorba despre un ATV răsturnat, cu posibil două victime. La faţa locului s-a deplasat şi echipa de alpinişti de la Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia’, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
Totodată, la Râpa Roşie a ajuns şi un elicopter SMURD, de la Târgu Mureş.
‘Atât elicopterul SMURD, cât şi echipajul de alpinişti şi Salvamont Alba intervin pentru căutarea – salvarea posibilelor victime’, au menţionat cei de la ISU Alba.
La Râpa Roşie, ‘micul canion’ al României, au campat în aceste zile în proximitatea rezervaţiei naturale a Sebeşului turişti veniţi din toate zonele României. Evenimentul ‘Fun to fly’ are loc la Râpa Roşie începând din anul 2002.
Râpa Roşie este o rezervaţie geologică cu o suprafaţă de 10 hectare. Pereţii săi au înălţimi cuprinse între 80 şi 100 de metri. Apa a săpat pe un substrat variat (pietrişuri, nisipuri cuarţoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide – toate de culoare roşiatică, potrivit site-ului dedicat acestei rezervaţii.