Zeci de angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Alba au intrat miercuri în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce începând din 6 noiembrie au protestat, zilnic, prin afectarea activităţii cu publicul.
Liderul de sindicat, Marius Ioan Pleşa, a declarat, pentru AGERPRES, că din Sindicatul ‘Liber Pensii Alba’ fac parte, cu excepţia a patru angajaţi, toţi salariaţii instituţiei, care au fost de acord să întrerupă lucrul şi să facă grevă de avertisment.
‘De ce ne ignoraţi’, ‘Ne sfidaţi munca’, ‘Nu toţi bugetarii au salarii nesimţite’, ‘La muncă egală, salarii egale’, ‘Voi vreţi austeritate, noi respect şi demnitate’ au fost mesajele transmise de funcţionarii care au ieşit în faţa sediului CJP Alba pe foile pe care le ţineau în mână.
Ei susţin că vor intra în grevă generală de luni, pe perioadă nelimitată, nemulţumiţi în principal din cauza refuzului alinierii salarizării personalului din casele teritoriale de pensii la nivelul salarizării funcţionarilor din cadrul structurii centrale, respectiv Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
De asemenea, protestatarii solicit soluţionarea ‘imediată’ a discrepanţelor salariale şi asigurarea unei ‘remunerări corespunzătoare’, condiţii de muncă ‘optime’, prin asigurarea unui ‘mediu de lucru sănătos’, dar şi alocarea unui personal suficient pentru a face faţă volumului de muncă şi plata orelor suplimentare. Nu în ultimul rând vor ‘aplicaţii cu un timp de răspuns ridicat, software compatibil cu echipamente fiabile’.
Funcţionarii susţin că un angajat aflat la gradaţia şi vechimea maximă de peste 25 de ani are un salariu net de 4.800 de lei, precizând că munca este una complexă, cu un consum mare de efort, de resurse intelectuale şi psihice.
În 26 octombrie, funcţionarii CJP Alba au întrerupt lucrul pentru câteva ore. Ulterior, un protest spontan a fost declanşat în 6 noiembrie. Beneficiarii au fost îndrumaţi în toată această perioadă să se adreseze instituţiei prin depunerea documentelor fie online, fie prin intermediul serviciilor poştale