Acasă93Alba: Zeci de mii de turişti în doar o lună la 'Băile...

Alba: Zeci de mii de turişti în doar o lună la ‘Băile Sărate’ Ocna Mureş, deschise în 13 mai

Aproape 30.000 de intrări, cu încasări de 1,7 milioane de lei, au fost înregistrate în cele patru săptămâni de la deschiderea Bazei de tratament şi agrement ‘Băile Sărate’ Ocna Mureş, o investiţie de peste 7 milioane de euro a administraţiei locale şi a Consiliului Judeţean (CJ) Alba, prin care oraşul a revenit pe harta localităţilor în care se poate face turism balnear.

‘Rezultatele la 30 de zile (baza a fost deschisă în 13 mai – n.r.) arată foarte bine. Am avut aproape 30.000 de intrări, dacă luăm în calcul şi copiii sub 7 ani care nu plătesc. Dacă nu luăm în calcul aceşti copii, au fost în jur de 25.000 de persoane, din care 8,67% copii între 7 şi 14 ani. Aproximativ 67% au ales programul redus de 4 ore’, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler.

Potrivit acestuia, în mini-vacanţa de Rusalii, numărul zilnic al intrărilor a ajuns la 2.000. În timpul săptămânii, sunt în medie cam 500-700 de turişti în fiecare zi.

Vinţeler a precizat că în jur de 60% sunt turişti veniţi din Cluj.

Edilul a adăugat că încasările totale au fost de 1,7 milioane de lei.

‘După 30 de zile, se autosusţine (Baza – n.r.)’, a spus Vinţeler.

Cel mai scump bilet este de 70 de lei, sâmbăta şi duminica, pentru o zi întreagă. În timpul săptămânii este de 60 de lei pentru un adult. Copiii între 7 şi 17 ani plătesc jumătate.

La programul redus, de cel mult 4 ore, tariful este de 45 de lei, indiferent de zi, respectiv de 25 de lei pentru copiii între 7 şi 14 ani.

Se pot face şi abonamente.

Cel mai solicitate sunt bazinele cu apă sărată, cele de interior fiind şi încălzite, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple de săptămâna viitoare şi la bazinul exterior.

‘Sunt foarte mulţi turişti. Sunt foarte multe apartamente închiriate în oraş, pensiunile sunt ocupate toate, inclusiv pensiunile şi hotelurile din Aiud’, a mai spus primarul.

Potrivit acestuia, în câteva zile se va redeschide, deocamdată ca hostel, şi singurul hotel din oraş, o investiţie privată, clasificat în urmă cu peste un deceniu, când a fost inaugurat, ca fiind de 3 stele.

‘Hotelul care există în oraş are 54 de camere autorizate. El va fi dat în folosinţă probabil săptămâna viitoare. Are cam 70 de camere, dar încă nu sunt toate gata pentru cazare. Nu este clasificat ca hotel de 3 stele, ci este autorizat ca hostel, deşi îndeplineşte condiţiile de 3 stele’, a explicat primarul.

Prezent la conferinţă, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a spus că CJ deţine un teren în apropierea băilor, unde se are în vedere ridicarea unei structuri de cazare în viitor, pentru ‘a putea avea contracte directe cu Casa de Pensii’.

El a opinat că este o oportunitate şi pentru mediul privat să se implice din acest punct de vedere, lipsa locurilor de cazare fiind practic în acest moment ‘punctul slab’.

Potrivit primarului, de la finalul lunii, odată cu autorizarea tuturor cabinetelor medicale şi încheierea unui contract cu Casa de Sănătate, se va putea veni la tratament cu bilet de trimitere de la medic.

În ceea ce priveşte includerea bazei în cele pentru care pot opta pensionarii, care au dreptul la bilete gratuite de tratament, acest lucru va fi posibil doar după un an de activitate, când societatea va avea dreptul să se înscrie la licitaţie.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată în urmă cu câţiva ani, primarul oraşului, Silviu Vinţeler, a spus că prin această investiţie se urmăreşte ca oraşul să fie readus pe harta turistică, ‘exact cum era în 1946, când era a doua localitate ca număr de turişti din ţară, când undeva 10.000 de turişti vizitau localitatea pentru a face tratament în Băile Sărate’.

La Ocna Mureş s-a făcut turism balnear timp de peste un secol, până în urmă cu două decenii, fiind tratate aici afecţiuni reumatice, locomotorii, neuropsihice şi ginecologice.

Construite în 1897, în timpul Imperiului Austro-Ungar, cu implicarea baronilor Solvay şi Teleki,’Băile Sărate’ au rezistat mai bine de o sută de ani, până prin 2012, când au dispărut fizic.

Complexul a intrat în posesia statului român în 1945, atunci când a avut loc o revizuire cadastrală. Format din centru medical, clădiri de tratament, două hoteluri, restaurant, ştrand, sere, dependinţe şi terenuri, complexul a fost vândut în 2002 de către autorităţile locale din acea vreme unei persoane private contra unei sume de doar 80.000 de lei, cu obligaţia cumpărătorului de a investi 3,6 milioane de lei în vederea reabilitării obiectivului. Deşi construcţiile erau vechi de peste un secol, acestea nu erau clasificate ca monument istoric, iar investitorul privat le-a demolat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks