Acasă55ALDE şi-a ales o nouă conducere; Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea...

ALDE şi-a ales o nouă conducere; Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea – copreşedinţi

Delegaţii la Congresul ordinar al partidului ALDE şi-au ales sâmbătă o nouă conducere formată din copreşedinţii Varujan Vosganian, Mohammad Murad şi Mircea Minea.

Din cei 957 de delegaţi prezenţi, 942 de voturi au fost ‘pentru’ şi 15 au fost nule.

Vosganian a subliniat că obiectivul ALDE este ‘să redevină un partid care să conteze şi să revină în Parlament’.

‘România trebuie să aibă propriul său destin’, a afirmat Varujan Vosganian.

Vineri a avut loc Congresul extraordinar al ALDE, care a modificat statutul partidului.

Membrii Biroului Politic Central al ALDE l-au acuzat la începutul lunii septembrie pe fostul preşedinte al formaţiunii, Daniel Olteanu, că a participat la Şcoala de vară a tinerilor din PMP ‘fără a avea un mandat’ din partea conducerii partidului. Ulterior, Olteanu a demisionat. Interimatul a fost asigurat până sâmbătă de Alexandru Tiberiu Dekany. AGERPRES / (AS – autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.

Activează Notificările OK No thanks