AcasăAlegeri ParlamentareAlegeriLocale2020/ AEP solicită MS şi CNAS eliberarea gratuită a actelor medicale pentru...

AlegeriLocale2020/ AEP solicită MS şi CNAS eliberarea gratuită a actelor medicale pentru cei ce solicită urna specială

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a solicitat Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să fie eliberate gratuit actele medicale necesare alegătorilor care îndeplinesc condiţiile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile locale de duminică. AEP precizează, într-un comunicat de presă transmis marţi, că, potrivit art. 237 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contravaloarea eliberării unor acte medicale care atestă starea de sănătate este suportată de asigurat, iar acest lucru poate restricţiona accesul la vot. ‘AEP apreciază că această prevedere din Legea nr. 95/2006 este de natură să intre în contradicţie cu principiul universalităţii dreptului de vot, putând restricţiona accesul la vot, motiv pentru care solicită intervenţia Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate’, arată sursa citată. Consiliile locale şi Consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii Consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, alegătorii exercitând drepturile electorale fără privilegii şi fără discriminări, potrivit art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, argumentează Autoritatea Electorală Permanentă. Potrivit AEP, ‘instrumentele juridice internaţionale, precum şi prevederile legii fundamentale instituie universalitatea votului în ideea că votul nu poate fi restrâns pe criterii de ereditate, de avere sau pe criterii capacitare’. ‘În aceeaşi ordine de idei, în interpretarea standardului menţionat, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa promovează ideea că toţi alegătorii, inclusiv persoanele cu dizabilităţi, ar trebui să aibă acces eficient şi uşor la secţiile de votare sau la proceduri de vot alternative’, mai arată AEP. Totodată, autoritatea aminteşte că pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate preşedintele biroului electoral al secţiei poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 115/2015. ‘În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) pct. 19 şi 20 din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, votul prin intermediul urnei speciale este o metodă de vot aflată inclusiv la îndemâna alegătorilor izolaţi şi carantinaţi, precum şi a celor internaţi în unităţi sanitare COVID-19’, mai explică AEP.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks