Un număr de 1.024 de deţinuţi şi-au exercitat, duminică, dreptul de vot, la alegerile locale, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), transmis, luni, AGERPRES. ANP a precizat că 1.069 de persoane private de libertate cu drept de vot şi-au exprimat în scris intenţia de a se prezenta la urne, iar numărul deţinuţilor custodiaţi duminică era 21.084. Unităţile subordonate au raportat finalizarea activităţii de votare fără a fi înregistrate incidente sau manifestări de natură a perturba procesul electoral, a indicat sursa citată. ‘Derularea, în 35 de unităţi penitenciare, fără înregistrarea de incidente şi în condiţii de maximă protecţie, a primului proces de vot într-un context pandemic validează efortul instituţional promovat de personalul sistemului administraţiei penitenciare şi acceptat de persoanele private de libertate. Aceluiaşi rezultat pozitiv se raliază reprezentanţii structurilor implicate în organizarea procesului de vot şi care au validat, încă o dată, o excelentă colaborare interinstituţională’, se arată în comunicat.