Primarul municipiului Botoşani, Cătălin Flutur, a votat, duminică dimineaţa, la alegerile locale, primul la secţia la care este arondat, pentru a verifica modul în care sunt pregătiţi membrii birourilor electorale. El s-a prezentat la ora 7,00 la Secţia de votare nr. 2 amenajată la Liceul de Artă ‘Ştefan Luchian’, dorind să se asigure că scrutinul se desfăşoară în condiţii de securitate sanitară. ‘Am ţinut să fiu primul, pentru că ştiam că va fi un proces de vot mai complicat, un pic mai îndelungat şi am vrut să mă asigur, aşa cum m-am asigurat şi ieri şi alaltăieri, că totul va decurge în condiţii bune, să văd cu ochii mei. Am văzut că toată lumea este pregătită’, a afirmat Flutur. Primarul Botoşaniului, care candidează pentru un nou mandat din partea PNL, a făcut un apel la alegători să meargă la vot, manifestându-şi speranţa că vor opta pentru ‘dezvoltarea sustenabilă a oraşului’. ‘Eu am venit la vot aşa cum cred că toţi botoşănenii trebuie să vină la vot. Sper să fie un vot dat astăzi pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşului’, a transmis Flutur.