Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal şi efectuează cercetări după ce mai multe persoane din localitatea Ormeniş din judeţul Braşov reclamă că nu pot vota pentru că patronul unui magazin local le-ar fi oprit buletinele de identitate drept gaj pentru sumele datorate pentru cumpărăturile făcute. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Alina Ivan, până în prezent, cinci persoane au declarat în scris că ar avea cărţile de identitate reţinute la magazinul respectiv. ‘La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 17,10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Hoghiz au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112 cu privire la faptul că administratorul unei societăţi comerciale ar fi oprit în gaj mai multe cărţi de identitate ca şi garanţie la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unităţii de Parchet competente, în care se va propune soluţie legală la finalizarea cercetărilor’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.