Acasă55AlegeriLocale2020/ Cârciumaru (PSD Gorj): Am venit să votez o echipă care să...

AlegeriLocale2020/ Cârciumaru (PSD Gorj): Am venit să votez o echipă care să contribuie la dezvoltarea Târgu Jiului şi a judeţului

Senatorul PSD Gorj Florin Cârciumaru, candidat pe lista partidului pentru Consiliul Local Târgu Jiu, a declarat că a votat pentru o echipă care să contribuie la dezvoltarea municipiului reşedinţă şi a judeţului. ‘Am venit cu gândul şi cu sufletul deschis să votez o echipă care să contribuie la dezvoltarea municipiului Târgu Jiu şi la dezvoltarea judeţului Gorj. Am venit să susţin doi oameni, oameni care au demonstrat practic ce înseamnă administraţia prin funcţiile pe care le-au ocupat până în momentul de faţă. După ce mi-am exercitat votul în calitatea mea de cetăţean al municipiului Târgu Jiu, îndemn toţi cetăţenii din oraşul nostru şi din judeţul Gorj să vină la vot, trebuie să participăm cu simţ de răspundere, să votăm pentru a încredinţa administrarea unităţilor administrative unor oameni competenţi’, a precizat, duminică, Cârciumaru. El a votat la Şcoala Gimnazială nr. 7 din cartierul Vădeni al municipiului Târgu Jiu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks