Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că şi-ar dori ca Gabriela Firea să candideze pentru un post în Parlament, adăugând că încă nu a discutat cu ea despre ce va face în următoarea perioadă din punct de vedere politic. ‘În Bucureşti a existat o dreaptă unită. Doamna Gabriela Firea a avut tăria să lupte singură împotriva acestei drepte unite. Mi-aş dori ca doamna Gabriela Firea să candideze pentru un post în Parlamentul României. Consider că ea trebuie să fie în continuare în linia întâi a PSD. Rezultatele din Bucureşti şi scorul politic din Bucureşti al PSD se datorează, în mare măsură, şi doamnei Firea’, a spus Ciolacu într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD. El a precizat că încă nu a avut o discuţie cu Firea despre planurile ei în politică din următoarea perioadă şi că nu ştie dacă va rămâne consilier general, poziţie pe care a câştigat-o la aceste alegeri locale. Ciolacu a subliniat că va avea această discuţie cu Gabriela Firea în cursul zilei de luni şi că ea va decide ce vrea să facă în viitor.
AlegeriLocale2020/ Ciolacu: Mi-aş dori ca Gabriela Firea să candideze pentru un post în Parlament
Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.