Acasă55AlegeriLocale2020/ Ciolacu: România are nevoie de un partid de stânga puternic, cu...

AlegeriLocale2020/ Ciolacu: România are nevoie de un partid de stânga puternic, cu viziune, modern şi adaptat noilor cerinţe

PSD a reuşit într-un timp scurt şi printr-un program de reconstrucţie să ajungă de la un scor de 20% la peste 30%, a declarat luni preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu. ‘Rezultatele votului de ieri ne arată că PSD este pe drumul cel bun. PSD va continua să prezinte şi să propună soluţii şi proiecte concrete pentru cetăţeni. România are nevoie de o alternativă la ceea ce este acum pentru democraţia din România, are nevoie de un partid de stânga puternic, cu viziune, modern şi adaptat noilor cerinţe din acest moment. PSD a reuşit într-un timp scurt şi printr-un program de reconstrucţie să ajungă de la un scor de 20% la un scor de peste 30%. În acest moment, PSD are cel mai mare număr de consilii judeţene şi cel mai mare număr de primari aleşi. PSD trebuie să se deschidă. Persoanele anchilozate de prea mult timp în funcţiile publice, indiferent dacă au fost de la PSD sau PNL, au fost sancţionate de către români’, a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks