AcasăStiri generaleAlegeriLocale2020/Constanţa: Opt dosare de cercetare penală pentru perturbarea procesului electoral în judeţ

AlegeriLocale2020/Constanţa: Opt dosare de cercetare penală pentru perturbarea procesului electoral în judeţ

Opt dosare de cercetare penală legate de infracţiuni constatate în cursul desfăşurării procesului electoral în diferite secţii de votare din judeţul Constanţa au fost întocmite până la ora 17,00, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ), subinspector Andreea Iliescu. Potrivit reprezentantei poliţiei, de la începutul procesului de votare, nu s-au produs evenimente de o gravitate deosebită în ce priveşte ordinea publică, în judeţul Constanţa. ‘Până la ora 17,00 au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 13.000 de lei şi au fost întocmite opt dosare de cercetare penală. Dintre acestea, două au fost pentru tentativă de fraudă la vot şi unul pentru dispariţia ştampilei dintr-o secţie de votare. De asemenea, au fost suplimentate efectivele de ordine publică’, a declarat Andreea Iliescu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks