Acasă55AlegeriLocale2020/ Costel Alexe: Cred că astăzi avem o şansă istorică

AlegeriLocale2020/ Costel Alexe: Cred că astăzi avem o şansă istorică

Ministrul Mediului, Costel Alexe, lider al PNL Iaşi şi candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că această zi este ‘o şansă istorică’ pentru a dezvolta atât municipiul reşedinţă, cât şi întregul judeţ. Costel Alexe a venit la secţia de vot de la Colegiul Naţional ‘Costache Negruzzi’, la care este arondat, alături de primarul Mihai Chirica, candidat din partea PNL la un nou mandat. ‘Lecţia guvernărilor ultimilor ani nu trebuie uitată niciodată. Au fost 4 ani irosiţi pentru Iaşi şi regiunea Moldovei, 4 ani care s-au scurs iarăşi, 4 ani în care judeţul nostru a înregistrat decât degradare, subdezvoltare şi, din nefericire, şi depopulare. Cred că astăzi avem o şansă istorică. Avem deja un preşedinte care se înţelege şi lucrează foarte bine cu un guvern, cu lideri hotărâţi, cu o administraţie locală puternică şi un Consiliu Judeţean puternic, în echipă putem crea şi dezvolta şi în municipiul Iaşi şi în judeţul Iaşi, dar mai ales să dăm o şansă Moldovei. Pentru că, în ultimii ani, decalajul dintre Moldova şi vestul ţării s-a acutizat, suntem obligaţi să facem administraţie publică în folosul cetăţenilor, iar următorii 4 ani să însemne dezvoltare pentru cetăţenii noştri, dar mai ales pentru Moldova’, a spus Costel Alexe. El a mai precizat că, împreună cu autorităţile locale, va lupta pentru ‘a face lucrurile şi mult mai bine şi mult mai repede’, urmând să redea Iaşiului şi judeţului adevărata lor valoare. ‘Sunt un om care de fiecare dată a vrut să lase lucruri frumoase în urma sa. Vreau să cred că, după 4 ani de zile, Iaşiul va avea o infrastructură mult mai bună, un mediu de afaceri mult mai dezvoltat. Evident, sprijinit de autorităţile locale. Împreună cu primarul municipiului Iaşi vrem să dăm strălucire acestui judeţ care nu şi-a exploatat la adevărata valoare potenţialul imens pe care îl are: cultural, turistic, economic şi aş vrea să spun şi administrativ. Sper ca astăzi ieşenii să conştientizeze că este timpul Iaşiului şi că împreună putem realiza lucruri foarte bune. Îi aştept alături de noi pe oamenii de bună-credinţă ai judeţului nostru pentru că doar împreună putem face lucrurile mult mai bine şi mult mai repede’, a spus Costel Alexe. El i-a îndemnat pe cetăţeni să iasă la vot, menţionând că, deşi este pandemie, autorităţile au luat măsurile necesare de siguranţă pentru prevenirea infectărilor şi răspândirii acestora. ‘Chiar dacă suntem în vreme de pandemie, îi îndemn pe toţi românii să iasă la vot. Durează puţin, votul se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi este important ca toţi românii să îşi manifeste acest drept civic pentru care alţii au plătit cu viaţa’, a mai spus ministrul Mediului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks