PSD ar fi câştigat, potrivit numărătorii paralele, funcţiile de primar al municipiului Târgovişte şi de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, edilul Târgoviştei, Cristian Stan, susţinând că este una dintre cele mai mari victorii ale social-democraţilor în Dâmboviţa. Cristian Stan a candidat pentru un nou mandat de primar al Târgoviştei şi deputatul PSD Corneliu Ştefan – pentru funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa. ‘Vreau să le mulţumesc târgoviştenilor pentru încrederea masivă pe care mi-au acordat-o, este un vot covârşitor. Cred că este, poate, cel mai clar rezultat de la momentul în care se organizează alegeri democratice locale, la Târgovişte. Este un moment important, lucrul acesta asigură, pe de o parte, o legitimitate foarte clară, pe ceea ce înseamnă funcţia de primar, dar, în acelaşi timp, şi o stabilitate în consiliul local şi, de asemenea, votul este foarte clar şi pe ceea ce înseamnă consiliul judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi cred că înregistrăm una dintre cele mai mari victorii al PSD în judeţul Dâmboviţa’, a declarat, duminică seara, pentru AGERPRES, primarul Târgoviştei, Cristian Stan.