Acasă55AlegeriLocale2020/Daniel Buda (PNL): Am câştigat 59 din 81 de UAT-uri, toate primăriile...

AlegeriLocale2020/Daniel Buda (PNL): Am câştigat 59 din 81 de UAT-uri, toate primăriile de municipii şi oraşe în Cluj

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că partidul său a câştigat primăriile din 59 de comune şi oraşe clujene din totalul de 81, precum şi toate primăriile de municipii şi oraşe, şi că este foarte recunoscător clujenilor pentru acest lucru. ‘Această victorie ne obligă foarte mult în viitor, dar este şi o recunoaştere a eforturilor pe care le-am făcut până în acest moment la Cluj. Le mulţumim tuturor locuitorilor judeţului Cluj pentru prezenţa la vot. În acelaşi timp, le mulţumim tuturor românilor pentru că au înţeles că votul ţine de esenţa democraţiei şi că au dat dovadă, în această perioadă dificilă, de un înalt spirit civic, prezentându-se în număr foarte mare la vot. În acelaşi timp, le adresez mulţumiri tuturor locuitorilor judeţului Cluj’, a spus Daniel Buda, în conferinţa susţinută alături de primarul Emil Boc şi de preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe. La rândul său, Emil Boc a spus că le datorează clujenilor tot ceea ce este în viaţa publică. ‘Nu am cuvinte să le mulţumesc clujenilor pentru încrederea acordată. (…) Clujenilor le datorez tot ceea ce sunt şi tot ceea ce am făcut şi fac în viaţa publică. De aceea simt o uriaşă responsabilitate. Sper să nu-i dezamăgesc. Pot doar să-i asigur că tot ceea ce ştiu şi pot, împreună cu echipa din care fac parte, ne vom strădui să facem astfel încât să nu transformăm acest uriaş vot de încredere în dezamăgire’, a spus Emil Boc. El a obţinut peste 74% din voturi în cursa pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca. Alin Tişe, care a câştigat un nou mandat de preşedinte al CJ Cluj, a spus că PNL este foarte aproape de a avea majoritatea în forul judeţean.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks