Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat luni, la Sfântu Gheorghe, că anul 2021 poate reprezenta un moment important în dezvoltarea şi modernizarea României, fiind propice pentru începerea unor dezbateri pe teme majore, precum reorganizarea structurilor de dezvoltare regională şi modificarea Constituţiei. ‘După 2021 începe o perioadă de patru sau opt ani, depinde cum dorim să o privim, în care nu vom avea decât un singur an electoral. În 2024 avem toate alegerile în acelaşi an, locale, parlamentare, Parlamentul european şi Preşedinţia României, după care urmează încă patru ani fără alegeri, dacă nu cumva vor fi anticipate, dar asta e altceva. În mod normal, avem acum opt ani cu un singur an electoral, în care putem să facem marile dezbateri de care România are nevoie şi la care UDMR doreşte să participe: dezbaterea pe dezvoltarea regională, despre structura regiunilor, despre o nouă Constituţie, pentru că România are nevoie de o nouă Constituţie şi acest lucru este unanim acceptat, o Constituţie nu nouă, o construcţie modificată sau poate o Constituţie cu dezbatere de la bun început, pe o nouă filosofie, nu ştim acest lucru, dar suntem gata să participăm la dezbatere. Iar aceşti opt ani care urmează, din 2021 cu un singur an electoral, nu înseamnă altceva decât momentul în care România intră în secolul 21. Deci noi acum intrăm în secolul 21’, a declarat Iuliu Winkler, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta a mai menţionat, printre altele, că în următorii ani România ar putea beneficia de fonduri importante din partea Uniunii Europene, dar trebuie să se organizeze foarte bine pentru a absorbi aceşti bani. ‘Fondurile accesibile pentru România în următorii patru ani vor fi dublul a ceea ce avem acum. De ce dublu? Pentru că va începe noul cadru financiar multianual de şapte ani 2021-2027 care aduce mai mulţi bani în politica agricolă şi mai mulţi bani în politica de dezvoltare regională decât ciclul actual. Sigur, nu terminăm ciclul actual, pentru că ştim că proiectele încă curg din acest ciclu. Paralel cu aceasta, de la 1 ianuarie 2021, dacă parlamentele naţionale aprobă, va intra în vigoare Planul de revitalizare economică, acest Next Generation EU, care pentru România înseamnă puţin peste 32 de miliarde de euro – 16 miliarde sub formă de ajutor nerambursabil, cealaltă jumătate, aproape 17 miliarde, sub formă de împrumut. Asta, dacă facem socoteala, înseamnă mai mult decât dublul a ceea ce a primit România în cel mai bun an sau în cea mai bună perioadă pe care a avut-o. Sigur, aceşti bani nu ni-i vor vira autorităţile la Bruxelles în conturile noastre, ci pentru a obţine aceşti bani, pentru a obţine aceste finanţări e nevoie de echipe performante în administraţiile locale’, a mai spus acesta. Potrivit europarlamentarului UDMR, pe lângă capacitatea administrativă, pentru atragerea cu succes a fondurilor europene mai e nevoie de transparenţă, de descentralizare şi de eliminarea birocraţiei. ‘Tocmai am criticat Guvernul puţin pentru faptul că este destul de netransparent şi nu dialoghează suficient cu partidele politice în Parlament, cu grupurile parlamentare ca să ştim şi noi exact ce se întâmplă, pentru că Guvernul acum trebuie să întocmească trei planuri naţionale strategice şi este în cursul întocmirii acestor planuri, unul pentru politica agricolă comună, unul pentru politica de coeziune şi, în sfârşit, al treilea pentru noul plan de relansare economică post COVID (…) Deci, ne-am dori mai multă de transparenţă (…) Am spus că vreau să şi laud Guvernul, ca să fiu ponderat, pentru decizia de descentralizare în domeniul fondurilor din Programul Operaţional Regional. Ştiţi că aceste fonduri se mute la regiuni, evident, regiunea în cazul nostru aici, în Ţinutul Secuiesc, înseamnă Regiunea Centru cu sediul la Alba Iulia şi, evident, că ne-am dori să facem parte dintr-o regiune puţin mai realistă, din punct de vedere economic, din punct de vedere social, din punct de vedere cultural, geografic şi al tuturor caracteristicilor care pot să aducă coeziunea unei regiuni (…) Din acest punct de vedere este cunoscută propunerea UDMR care a fost depusă şi sub formă de proiect de lege în urmă cu câţiva ani, aceea de reformă a structurii de dezvoltare regională în România. Cu siguranţă că acum nu este momentul acestei discuţii pentru că nu avem un Parlament care să poată dezbate aceste lucruri, dar probabil că după 2021 şi acest lucru ar trebui discutat’, a mai adăugat Winkler Iuliu, care s-a aflat luni în judeţul Covasna, pentru a susţine campania electorală a candidaţilor UDMR la alegerile locale.