Candidatul USR – PLUS la Primăria municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a obţinut, potrivit numărătorii paralele efectuate de USR – PLUS, cu aproximativ 600 de voturi în plus faţă de contracandidatul liberal Voicu Paul, actualul viceprimar cu atribuţii de primar. Gabriel Pleşa s-a înscris în USR la începutul acestui an, după ce a demisionat din Partidul Naţional Liberal, unde se număra printre cei mai vechi membri din Alba. El a renunţat atunci şi la funcţia de viceprimar al municipiului Alba Iulia, pe care a ocupat-o aproape cinci ani. Pleşa şi-a depus iniţial candidatura internă în cadrul PNL, dând asigurări la vremea respectivă că se va regăsi sigur pe buletinul de vot, indiferent de ce va decide partidul din care, la vremea respectivă, făcea parte. În vârstă de aproape 54 de ani, Gabriel Pleşa este absolvent de Politehnică. El este antreprenor, deţinând împreună cu fratele său două afaceri. Municipiul Alba Iulia a fost condus mai mult de două decenii de Mircea Hava (PD, PNL), ales anul trecut europarlamentar. AGERPRES / (AS – autor : Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)