Acasă55AlegeriLocale2020/Grindeanu spune că rămâne în PSD indiferent de rezultatul votului la Timiş:...

AlegeriLocale2020/Grindeanu spune că rămâne în PSD indiferent de rezultatul votului la Timiş: Am venit alături de o echipă şi la bine şi la greu

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat duminică seară că va rămâne în partid indiferent care va fi rezultatul votului la Timişoara. ‘Sunt la ANCOM doar câteva zile, cum am anunţat de o lună. Nu am făcut acel pas ca să mă răzgândesc. Am venit alături de o echipă şi la bine şi la greu, dar eu vă spun că este la bine’, a arătat Grindeanu, la sediul central al PSD, întrebat dacă, în condiţiile în care la Timişoara social-democraţii vor avea un scor dezastruos va prefera să rămână la ANCOM şi să renunţe la politică. El a adăugat că cel mai bine este să aştepte numărătoarea voturilor pentru a vedea cine a câştigat la urne. ‘Am un exemplu din 2016 când domnii de la PNL, în Timiş, erau pe toate televiziunile spunând că au câştigat. Când s-au numărat voturile, noi, PSD, aveam vreo 8 procente în plus. Îi îndemn pe toţi reprezentanţii noştri să stea în secţia de votare, să fie foarte atenţi şi foarte vigilenţi până la închiderea numărătorii voturilor’, a menţionat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks