Candidatul PSD, Dumitru Olariu, a câştigat alegerile pentru Primăria Topliţa, în faţa actualului primar, liberalul Stelu Platon, fiind pentru prima oară în ultimii 20 de ani când un candidat social-democrat câştigă alegerile în acest oraş. Potrivit rezultatelor făcute publice pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, Dumitru Olariu a fost votat de 1.713 persoane, în vreme ce primarul în funcţie, Stelu Platon, aflat la al treilea mandat, a fost preferat de 1.434 de alegători. Liderul PSD Harghita, Romeo Ţepeş-Focşa, a declarat pentru AGERPRES că este ‘o victorie istorică, mai ales în contextul politic actual’, când social-democraţii nu se află la guvernare, şi care demonstrează încrederea oamenilor în candidaţii PSD. Acesta a mai precizat că se încearcă realizarea unor alianţe, pentru ca PSD să obţină şi funcţia de viceprimar al municipiului Topliţa. De asemenea, potrivit sursei citate, PSD a câştigat fotoliul de primar din alte şase comune din Harghita, respectiv Voşlăbeni, Subcetate, Gălăuţaş, Sărmaş, Tulgheş şi Corbu. Cu excepţia comunei Voşlăbeni, situată în centrul judeţului, restul localităţilor sunt situate în zona de Nord, locuită preponderent de români. Singura comuna unde PNL a câştigat fotoliul de primar este Bilbor, restul fotoliilor de primari urmând să fie ocupate de reprezentaţi UDMR, ai Alianţei Maghiare din Transilvania şi, în unele cazuri, şi de independenţi. AGERPRES / (A – autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă)