Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (PNL), a câştigat un nou mandat, el obţinând circa 40% din voturi, potrivit numărătorii paralele efectuate de PNL care a centralizat rezultatele de la mai mult de jumătate din secţiile de votare din oraş. ‘Vreau să le mulţumesc devenilor, care m-au reconfirmat pentru încă patru ani de zile ca primar al municipiului. Înseamnă că munca mea nu a fost zadarnică şi că m-au creditat pentru a-mi duce la îndeplinire proiectele pe care le-am început. Sunt proiecte foarte ambiţioase, care vor schimba radical faţa acestui minunat oraş în următorii patru ani de zile’, a declarat, la sediul său de campanie, primarul Florin Oancea. Candidatul PNL a arătat că şi-a centrat campania electorală pe proiectele pe care şi le-a propus şi că nu a atacat pe niciunul dintre contracandidaţii săi. În opinia sa, rezultatele acestei campanii s-au materializat şi prin faptul că locuitorii municipiului Deva au votat şi lista de candidaţi ai PNL pentru Consiliul Local Deva. AGERPRES / (A – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)