Acasă55AlegeriLocale2020/ Liderul Pro România Sibiu, Petru Florea, solicită autorităţilor să monitorizeze atent...

AlegeriLocale2020/ Liderul Pro România Sibiu, Petru Florea, solicită autorităţilor să monitorizeze atent votarea

Liderul judeţean Pro România Sibiu şi candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean Sibiu, Petru Florea, solicită autorităţilor să monitorizeze atent votarea şi afirmă că ar exista numeroase nereguli, lucru neconfirmat încă nici de Poliţie, nici de Biroul Electoral Judeţean. ‘Am votat astăzi pentru oameni noi în administraţie, pentru oameni energici, dinamici şi care doresc cu adevărat să muncească pentru dezvoltarea comunităţii. Îi îndemn pe sibieni să vină la vot, pentru că votul lor contează pentru următorii patru ani. De asemenea, rugăm autorităţile să monitorizeze atent şi să soluţioneze conform dispoziţiilor imperative neregulile deja semnalate în secţiile de votare din judeţ, nereguli care sunt deja prea numeroase şi prea ostentative’, a declarat Petru Florea. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a anunţat că s-a întocmit un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot la o secţie din municipiul Sibiu şi în trei secţii din Sibiu, Mediaş şi Tălmaciu au fost găsite buletine de vot ştampilate, care au fost anulate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks