Primarul ales al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a răspuns reproşurilor Gabrielei Firea în legătură cu ‘lipsa unei stângi unite’, arătând că primarul general în funcţie ar fi fost mai degrabă preocupat ca Primăria Sectorului 3 ‘să nu facă prea multe lucruri’. ‘Am refuzat să fac echipă cu un om care nu a înţeles că în administraţia publică singurul lucru care contează sunt proiectele pe care le-ai livrat cetăţenilor. Alegerile reprezintă momentul unui bilanţ, iar dacă acest bilanţ nu se vede în calitatea vieţii comunităţii, atunci ai pierdut. Am refuzat să fac echipă cu un primar general care, în relaţia cu primăria pe care am condus-o şi o voi conduce, a fost, în primul rând, preocupată de cum să facă astfel ca instituţia pe care o reprezint să nu facă prea multe lucruri, terorizată fiind de paranoia potrivit căreia eu mi-aş fi dorit ca, prin lucrurile pe care le făceam pentru Sectorul 3, să atac ulterior fotoliul de primar general’, a scris Negoiţă, pe Facebook. El a adăugat că îşi dorea sprijin de la Primăria Generală pentru proiecte precum: realizarea de parcări, asigurarea deratizării, a iluminatului public, a apei calde, bulevarde ‘demne de un Sector European’. ‘În esenţă, îmi doream să vă faceţi treaba în raport cu cetăţenii Sectorului 3, să rezolvaţi lucrurile care ţineau prin lege de responsabilitatea Primăriei Generale. Şi v-am rugat, ani de zile, iar când am văzut că nu vreţi să faceţi aceste lucruri, m-am oferit să le fac eu cu instituţia pe care o conduceam, pe banii Sectorului 3, chiar dacă aveam un buget de şase ori mai mic. Nici asta nu s-a putut, că vă era frică să nu care cumva să demonstrez că se poate. Şi m-aţi blocat zâmbindu-mi în faţă, asta apropo de trădare, de familie, de camaraderie… În aceste condiţii, am obosit să le explic cetăţenilor Sectorului 3 de ce nu poate face Primăria Sectorului 3 treaba Primăriei Generale. Şi da, în aceste condiţii, am considerat că nu este corect pentru comunitatea pe care o conduc să le spun oamenilor că totul e roz, că sunteţi un bun primar general’, a menţionat Robert Negoiţă. El i-a transmis Gabrielei Firea că, deşi vorbeşte despre lipsa unei stângi unite’, este ‘victima propriei dorinţe de mărire’ şi a propriilor decizii. ‘Din nefericire, dumneavoastră sunteţi propriul inamic. Sunteţi victima propriei dorinţe de mărire, a lipsei spiritului de echipă, a calculului politicianist ieftin şi de scurtă durată. Sunteţi victima propriilor decizii. Cât despre locul crimei, vă spun doar atât: cum aş fi putut eu să vă susţin în faţa cetăţenilor Sectorului 3, şi să vă ajut să vă întoarceţi la locul crimei, adică la Primăria Generală, când ştiam cum aţi pus mai presus, în raport cu dânşii, propriile interese, în defavoarea comunităţii pe care o reprezint? Asta ca să înţelegeţi că nu a fost o chestiune personală, nu era vorba despre mine. Pentru mine, omul Gabriela Firea rămâne acelaşi pe care l-am primit şi îl primesc şi în viitor cu sufletul deschis în familie. În schimb, Primarul Gabriela Firea este ceea ce am descris mai sus’, a mai scris Negoiţă. Totodată, Negoiţă a arătat că nu şi-ar fi dorit să scrie aceste rânduri, dar că edilul general, ‘din nefericire (…) nu se poate abţine nici măcar’ în aceste momente. ‘Atacă, zgârie şi caută vinovaţi pentru propriul eşec. În aceste condiţii, anumite lucruri trebuie spuse, răspicat. Le spun acum, am evitat să le spun în plină campanie. Şi poate, din respect pentru cel învins, nu le mai spuneam niciodată, dar văd că învinsul nu-şi poate accepta înfrângerea cu demnitate’, a adăugat el. Gabriela Firea a declarat luni că românii îi vor sancţiona pe acei politicieni care, în loc să renunţe la orgoliul, jocurile şi pretenţiile lor de mărire politică, au preferat ori să stea separaţi de ‘bătălia’ din Capitală, ori să îi aducă contracandidaţi sau să facă declaraţii neadevărate împotriva ei.