Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a calificat joi drept ‘firească’ discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Klaus Iohannis, arătând că şeful statului este preocupat de situaţia în care se află Bucureştiul. ‘Am fost la Palatul Cotroceni. Comunicatul pe care l-a dat Administraţia Prezidenţială rezumă destul de bine ce s-a întâmplat acolo. Preşedintele este preocupat de situaţia în care se află Bucureştiul şi am discutat de soluţii pentru atragere de fonduri europene, soluţii pentru dezvoltarea economică a oraşului. După cum ştiţi, preşedintele a fost un primar de mare succes în Sibiu. (…) Eu cred că discuţia aceasta a fost firească în contextul în care oraşul acesta cu resurse uriaşe este în faliment şi multe din serviciile esenţiale pentru viaţa oamenilor sunt la nivelul care sunt. (…) Este o preocupare pentru un oraş de care depinde viitorul economic al României şi care din punct de vedere financiar este în faliment, din punctul de vedere al încrederii şi a pieţei financiare şi a mediului investiţional este la cele mai reduse cote din istoria recentă şi în care servicii de bază cum sunt căldura şi apa caldă, cum este traficul, cum este poluarea atmosferică, cum este infrastructura şcolară sunt la pământ’, a declarat Dan, într-o conferinţă de presă. El a afirmat că nu a discutat cu şeful statului despre sondajele electorale şi a precizat că a plecat de la Palatul Cotroceni, în acelaşi moment, cu premierul Ludovic Orban, care a participat la întâlnire.