Primarul general ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat miercuri că i se pare ‘comic’ ca Gabriela Firea să vorbească despre fraude în Bucureşti, subliniind că, în contextul în care există o diferenţă mare în privinţa numărului de voturi, nu se pune problema renumărării acestora. ‘Mi se pare comic ca tocmai PSD să acuze fraude, în condiţiile în care aţi văzut cu toţii ce s-a întâmplat. Ieşind din chestiunea asta cu buletine, cu saci de vot, am văzut explicit cum pe publicitate electorală, după ce Biroul Electoral Municipal a spus că Primăria nu mai are voie să continue cu acele sporturi pentru realizările Primăriei Capitalei, totuşi a continuat, deci e absurd să vorbeşti de fraudă când eşti Gabriela Firea’, a susţinut Nicuşor Dan, la sediul PNL, unde a fost invitat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. În opinia sa, în Sectoarele 1 şi 5 este ‘clar’ că au fost nereguli. ‘E clar că au fost nereguli şi pentru mine au fost trei secţii în care am avut zero voturi şi voturile pe care presupun că le-am avut eu au fost trecute către alţi candidaţi. E clar că au fost nereguli şi că ele trebuie investigate, însă pentru ceea ce înseamnă primar general cred că diferenţa e aşa de mare încât nu se pune problema’, a afirmat Nicuşor Dan. El a spus că i se pare normal să existe o implicare din partea celor interesaţi de un rezultat corect la alegeri, explicând astfel prezenţa copreşedintelui USR PLUS Dan Barna la Biroul Electoral Sector 1. ‘După cum ştiţi, la Sectorul 1, din zece secţii de votare, din aproximativ 160, rezultatele au venit extrem de târziu şi atunci mi se pare normal să existe o implicare din partea celor care sunt interesaţi de un rezultat corect. Lucrul cel mai important este că, per ansamblu, pe organizarea acestor alegeri rămân semne de întrebare. (…) Las părţile să se pronunţe fiecare, fără să intru eu în discuţie’, a adăugat Dan. În ceea ce priveşte acuzaţiile Gabrielei Firea privind o campanie de ‘demolare’ la adresa ei, el a răspuns: ‘A fost o campanie absolut murdară la adresa mea. Vă aduc aminte că acum câteva zile mai multe televiziuni, ca să încheiem subiectul acesta, titrau că eu sunt în interiorul DNA şi tot felul de alte ştiri false, deci haideţi să nu mai vorbim de campanii murdare’. Gabriela Firea a declarat, marţi seara, la un post de televiziune, că va solicita renumărarea voturilor după ce mai multe persoane i-au spus că au existat nereguli în procesul electoral de duminică.