Acasă55AlegeriLocale2020/ PNL Bucureşti condamnă multiplele nereguli apărute în procesul de numărare a...

AlegeriLocale2020/ PNL Bucureşti condamnă multiplele nereguli apărute în procesul de numărare a voturilor

PNL Bucureşti condamnă multiplele nereguli apărute în procesul de numărare a voturilor la alegerile locale, în Capitală, în special în Sectorul 1 şi în Sectorul 5. ‘PSD îşi bate joc de voturile bucureştenilor, demonstrând că a rămas acelaşi partid nereformat, care este dispus să apeleze la practici ilegale, pentru a deturna voinţa alegătorilor’, se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES. Sursa citată reaminteşte că filiala Sector 5 a PNL a solicitat Biroului Electoral al Circumscripţiei Electorale să dispună renumărarea tuturor buletinelor de vot pentru alegerea primarului, Consiliului Local al Sectorului 5 şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti în Sectorul 5, considerând că ‘întregul proces electoral desfăşurat pe raza sectorului a fost viciat’. PNL Bucureşti reaminteşte aspectele sesizate în sectoarele 1 şi 5 ale Capitalei. ‘PNL Bucureşti solicită anchetarea cu celeritate a tuturor sesizărilor depuse şi îi asigură pe locuitorii Capitalei că va lupta pentru a le apăra votul dat duminică, pe 27 septembrie’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks