AcasăStiri generaleAlegeriLocale2020/Prahova: Mesaje similare RO-ALERT privind suspiciuni de COVID-19 la secţii de votare;...

AlegeriLocale2020/Prahova: Mesaje similare RO-ALERT privind suspiciuni de COVID-19 la secţii de votare; poliţiştii fac cercetări

Cetăţeni din mai multe localităţi ale judeţului Prahova au primit, duminică, mesaje similare celor de tip RO-ALERT privind suspiciuni de infectare cu noul coronavirus la anumite secţii de votare, poliţiştii deschizând în cauză un dosar penal. ‘La nivelul mai multor comune din judeţul Prahova a fost recepţionat un mesaj de avertizare similar RO-ALERT prin intermediul căruia cetăţenii ar fi fost anunţaţi că la anumite secţii de votare există suspiciuni de infectare cu virusul COVID-19. Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit privind săvârşirea infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Aceştia au precizat că mesajele nu sunt transmise de nicio instituţie publică, ci de ‘persoane fizice rău intenţionate, care doresc să inducă în eroare alegătorii’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks