Primarii comunelor Corbu, Constantin Dinuţ, şi Ianca, Mirel Pascu, au obţinut al optulea mandat consecutiv, ei aflându-se de trei decenii în fruntea acestor localităţi, fiind realeşi deşi de fiecare dată au avut mai mulţi contracandidaţi. Constantin Dinuţ (PSD), primarul comunei Corbu, a obţinut al optulea mandat cu 49,73% din voturile valabil exprimate şi avut doi contracandidaţi, Gabriel-Eugen Ilinca (PNL, 47,80% din voturi) şi Ion-Doru Spiridon (Pro România, 2,37% din voturi). Primarul comunei Corbu a declarat marţi, pentru AGERPRES, că la alegerile de duminică competiţia a fost mai strânsă faţă de scrutinul din 2016, însă consideră că s-a menţinut în preferinţele alegătorilor pentru că şi-a onorat de fiecare dată promisiunile, a rămas la aceeaşi formaţiune politică – PSD şi nu a putut fi vreodată acuzat de traseism şi pentru că are o relaţie apropiată cu localnicii. ‘M-au ales pentru cine sunt, pentru ce am făcut şi pentru că promisiunile mele nu sunt mincinoase’, a spus edilul. Dinuţ şi-a amintit cum a ajuns să conducă prima dată Primăria Corbu, chiar de Crăciunul anului 1989, când localnicii, adunaţi în faţa primăriei, ‘m-au urcat obligat pe o scenă şi m-au pus primar’. A fost ales atunci primar pentru că în perioada comunistă, în 1984, a fost acuzat de ‘iniţiative potrivnice sistemului’ şi ‘instigarea maselor la nesupunere’. Constantin Dinuţ a spus că în cele trei decenii de când conduce Primăria Corbu, în localitate s-au făcut ‘multe lucruri bune’ însă mai sunt încă proiecte pe care le vrea concretizate, în special cel privind introducerea sistemului de alimentare cu gaze, pentru care s-a asociat cu alte patru localităţi pentru a putea obţine finanţare. ‘Avem drumuri asfaltate, chiar şi o şosea de centură de 8,6 kilometri pentru maşinile de mare tonaj făcută pe fonduri europene de un milion de euro, avem alimentare cu apă în toată comuna, avem şi canalizare la Corbu şi o extindem pe bani europeni în toată localitatea, avem o şcoală modernizată şi am atras fonduri europene – 1,7 lei şi pentru şcoala din Buzeşti. Acum proiectul meu de suflet este alimentarea cu gaze, suntem pregătiţi cu proiecte, ne-am asociat cinci localităţi şi trebuie să reuşim. Sper ca în curând să avem şi un cabinet de fizioterapie, ar fi primul din mediul rural din judeţ şi ar scuti oamenii de drumuri la oraş, mai ales în condiţiile acestei pandemii’, a declarat Dinuţ. Tot din decembrie 1989, din timpul Revoluţiei, conduce conduce administraţia locală şi edilul comunei Ianca, Mirel Pascu, de asemenea reales pentru un nou mandat. Mirel Pascu (PSD) a obţinut duminică 54,64% din voturi şi a avut trei contracandidaţi: Irinel Sorin Jianu (PNL) – 37,63% din voturi; Mirela Pârvuleţu (PMP) – 6, 21%; Gigi Dănilă (ALDE) – 0,97%. Primarul din Ianca, consideră că a fost reales datorită comportamentului faţă de semeni cât şi ultimelor proiecte derulate în localitate: sisteme de apă, canalizare, asfaltări, o staţie de epurare, modernizarea şcolilor şi grădiniţelor, o grădiniţă nouă la Potelu. ‘Noi avem apă, canalizare, asfalt, chiar şi o staţie de epurare, şcoli şi grădiniţe. Am reuşit şi am atras opt milioane de euro fonduri europene pentru infrastructură. Acum se lucrează la o şcoală şi la grădiniţa de la Ianca, se înnoieşte totul, inclusiv mobilierul, inclusiv grupurile sanitare, care erau în interior dar necesitau reabilitare, tot cu fonduri europene. Va fi apă caldă, apă rece, la grupurile sanitare, prevedem inclusiv un duş. Avem acum faza a doua de asfaltare, avem proiectul aprobat pentru încă 12 kilometri deci nu vor mai rămâne uliţe neasfaltate. Avem bibliotecă funcţională, cu calculatoare, cu peste 12.000 de volume şi copii vin la bibliotecă’, a spus Pascu. Primarul comunei Ianca a menţionat că în acest mandat are ca obiectiv principal introducerea reţelei de alimentare cu gaze, scop în care s-au asociat cinci localităţi din zonă şi au depus proiecte. Ambii edili realeşi pentru al optulea mandat consecutiv, Constantin Dinuţ şi Mirel Pascu, sunt membri PSD şi au 67 de ani.