Festivalul Naţional de Teatru Tânăr ‘Ideo Ideis’ de la Alexandria sărbătoreşte anul acesta 18 ani de la înfiinţare, iar actorul Alexandru Ion, coorganizator al evenimentului, a povestit cum a început totul, care au fost greutăţile, dar şi satisfacţiile realizării unui astfel de eveniment.
El a povestit şi despre alăturarea actorului Marcel Iureş la un proiect al unor tineri liceeni şi despre sfatul pe care acesta l-a dat acestora.
‘Aici s-au întâmplat lucrurile sub o stea norocoasă. (…) Din plecare am avut un mare noroc de oameni care s-au alăturat demersului de la început şi au avut contribuţii determinante. De la Andrei Borţun (…) până la apariţia domnului Iureş, care e preşedinte de onoare din 2006, de la prima ediţie. Ani mai târziu, l-am întrebat pe domnul Iureş de ce a venit în Alexandria la un festival care n-avea niciun istoric, niciun pedigree, făcut de nişte puştani, şi a zis un lucru care mie mi-a rămas în minte şi o să-mi rămână multă vreme, şi mi se pare admirabil şi foarte frumos, şi anume că reflexul natural al omului ar trebui să fie acela de a ajuta atunci când i se cere ajutorul, în măsura în care poate să facă asta’, a povestit Alexandru Ion, într-un interviu acordat AGERPRES.
AGERPRES: Ediţia din acest an este una aniversară, Festivalul Ideo Ideis sărbătoreşte majoratul – 18 ani. Cum v-a venit ideea să creaţi un astfel de festival?
Alexandru Ion: Ideea e un pic mai simplă şi mai puţin exotică decât cred că îşi imaginează multă lume. Eram adolescenţi şi eram parte a unei trupe de teatru a liceului din care făceam parte şi mergeam la alte festivaluri de genul ăsta. Pe vremea aia erau doar câteva şi toate erau în limba engleză, pentru că geneza lor era în strânsă relaţie cu British Council. Mergând la aceste festivaluri, eu şi colegii mei din trupă, au apărut mai mulţi factori care au condus la apariţia Ideo, printre care puseul adolescentin sau mimetismul adolescentin în care atunci când vezi ceva ce-ţi place, vrei să faci şi tu la fel. O dorinţă de asta cred că era mai mult la mine, că am tot vorbit public despre asta, că era o dorinţă de a primi atenţie şi băgare în seamă. Era pe undeva şi un soi de … neplăcere, poate că e mult spus, dar ne săturasem să jucăm în engleză şi avem gândul ăsta de ce să tot mergem pe la festivaluri în engleză, noi am vrea să facem unul în română. Probabil că reticenţa cu care am fost întâmpinaţi, fiind foarte tineri, era mai mult sau mai puţin naturală, dar când ni se spunea: ‘A, ce vreţi să faceţi? Vreţi să faceţi un festival?’, cred că era ceva ce mai degrabă ne alimenta, decât ne descuraja. După părerea mea, a jucat un rol foarte important inconştienţa adolescentină şi partea asta mimetică, vezi ceva ce îţi place şi vrei şi tu să faci.
AGERPRES: Ca să poţi creşte un festival ai nevoie de oameni, de resurse. Cât de rapid au venit oameni alături de acest demers?
Alexandru Ion: Aici s-au întâmplat lucrurile sub o stea norocoasă din punctul ăsta de vedere. E clar că el din momentul în care a apărut a avut acest caracter exotic al faptului că e un festival de teatru făcut de nici te adolescenţi într-un oraş care nu are nici teatru, nici cinema. Şi atunci, din plecare am avut un mare noroc de oameni care s-au alăturat demersului de la început şi au avut contribuţii determinante. De la Andrei Borţun, care e verişorul Andreei Borţun (n.r. cofondatorul Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis), care se ocupă de Romanian Design Week, de Diploma şi The Institut, care ne-a ajutat foarte mult la început şi cu know-how, şi cu resurse, şi materiale şi umane, adică el ne-a făcut legătura cu mai mulţi oameni care au putut să ne ajute, cu diferite lucruri, până la apariţia domnului Iureş, care e preşedinte de onoare din 2006, de la prima ediţie. Ani mai târziu l-am întrebat pe domnul Iureş de ce a venit în Alexandria la un festival care n-avea niciun istoric, niciun pedigree, făcut de nişte puştani, şi a zis un lucru care mie mi-a rămas în minte şi o să-mi rămână multă vreme, şi mi se pare admirabil şi foarte frumos, şi anume că reflexul natural al omului ar trebui să fie acela de a ajuta atunci când i se cere ajutorul, în măsura în care poate să facă asta. Astea sunt doar două dintre întâlnirile de la foarte început. Realitatea e că dacă ar trebui să încep de la zero un alt proiect, indiferent de natura lui, nu aş şti să fac din nou, să nasc din nou tipul ăsta de vibraţie. Atunci a fost ceva, nu aş şti să spun ce, pur şi simplu s-a născut sub o stea norocoasă?
AGERPRES: Vorbim despre un festival de teatru pentru adolescenţi. Cum aţi făcut, pur şi simplu, să-i atrageţi pe tineri în festival, fiindcă în acea perioadă era totuşi mai greu să vă faceţi cunoscută ideea, tehnologia nu era ceea ce este în prezent?
Alexandru Ion: Nu fost aşa de greu pentru că noi, ca trupă, făcând deja parte din minimul circuit festivalier pentru adolescenţi, relaţiile erau create între noi şi alte trupe, şi atunci liniile de comunicare erau deschise şi nu a fost complicat să zicem că facem un festival în Alexandria. Nu comunicam pe telefoane şi nu ne trimiteam mesaje pe Whatsapp, dar îmi aduc aminte că ne duceam la internet cafe-uri ca să trimitem mail-uri sau ca să ne citim mail-urile, şi dacă trebuia să dăm un telefon pe undeva, de pe telefonul mobil, era dramatic pentru că n-aveam minute sau că minutele alea costau bani mulţi. Realitatea e că amintirile şi-au cam pierdut conturul şi e greu să accesez amintiri concrete. Şi eu stau acum şi mă întreb cum am făcut, cum am adus atunci trupele aici, mai ales că la prima ediţie au fost mai multe trupe decât sunt acum, şi vă spun sincer că nu-mi amintesc până la capăt.
AGERPRES: Care a fost cel mai greu moment şi care a fost cel mai frumos moment din aceşti 18 ani?
Alexandru Ion: E foarte greu de făcut topuri, cu ghilimele de rigoare. Am putea să scriem teze de doctorat şi pentru momentele grele, şi pentru momentele frumoase. Noi glumim de multe ori şi spunem că am devenit experţi în damage control, dar altfel noi am învăţat empiric, noi am învăţat făcând, noi nu ştiam cu ce se mănâncă zona asta. Enorm de multe probleme legate de săli, de spaţii de cazare, unele dintre ele aşa cu iz dramatic. Foarte multe dintre ele fac parte din categoria ‘trebuia să fie acolo’, dar până şi momentele alea complicate, revendicate din lipsa infrastructurii, au un pandant în bine, pentru că acolo unde lucrurile erau complicate era în acelaşi timp suportul pe care îl avem din partea autorităţilor locale. Şi asta e departe de a face orice formă de propagandă, ci încerc să marchez realitatea unei colaborări exemplare între un operator cultural independent şi o autoritate locală.
AGERPRES: Cât a schimbat prezenţa festivalului comunitatea locală?
Alexandru Ion: E greu de spus. Există elemente matematice, adică numărul de oameni care ştiu de festival, numărul de tineri care au absolvit UNATC de când a început festivalul, numărul de tineri care au preocupări artistice, numărul de spectacole care au fost prezente în oraş. Nu ştiu, poate n-am avut noi resursele sau resorturile să înţelegem care e nivelul de impact pe care l-au avut peste 150 de spectacole care au fost în toţi anii ăştia. Cred că astea-s nişte studii sociologice aprofundate, dar dincolo de asta, nu ştiu. Cred că apariţia Centrului Multifuncţional pentru Tineri se datorează, măcar într-o mică măsură, şi existenţei festivalului. Cred că decizii care au fost luate la nivel local, din punct de vedere al implicării autorităţilor în actul cultural, au fost influenţate de festival într-un sens bun. Cred că miile de voluntari care au fost rulate prin festivalul ăsta, cred că măcar într-o mică măsură, unii dintre ei au primit ceva, au primit, nu ştiu, o bilă de energie bună pe care o împrăştie mai departe în lume.
AGERPRES: A fost acest model de festival de teatru tânăr preluat şi de alte oraşe?
Alexandru Ion: Da, sunt festivaluri de teatru pentru adolescenţi, a căror naştere este foarte strâns legată de Ideo Ideis, în sensul că cei care le-au organizat sunt oameni care au venit aici, le-a plăcut foarte tare ce au văzut şi au vrut să facă şi ei, la ei acasă, exact cum s-a întâmplat de fapt şi la noi. Când eram adolescenţi, am văzut în altă parte şi am vrut să facem şi noi acasă. E un model pe care nu l-am inventat noi. El cred că există prin natura lucrurilor, dar da, sunt festivaluri care au apărut post Ideo Ideis, unele mai mult, altele mai puţin legate în mod direct de Ideo Ideis – şi la Botoşani, şi la Constanţa, şi la Braşov. La Suceava ştiu că mai e un festival, există un circuit. Acum vorbesc de festivaluri noi, mai sunt şi cele vechi. La Bacău e unul care-i foarte vechi, cele la care mergeam noi când eram adolescenţi. Trei dintre ele nu mai există, dar au apărut altele.
