Alianţa Dreapta Unită îi cere preşedintelui AEP, Toni Greblă, să-şi dea demisia, după publicarea datelor personale ale potenţialilor şefi de secţii de votare, scrie Agerpres.
Liderii Alianţei Dreapta Unită – Cătălin Drulă, Eugen Tomac şi Ludovic Orban – subliniază, într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, că incidentul nici măcar nu a fost o breşă de securitate şi ”demonstrează pura incompetenţă a unei instituţii capturate politic şi manageriate prost”.
”Datele personale, inclusiv Codul Numeric Personal, a peste 1.300 de persoane din corpul experţilor electorali au fost dezvăluite timp de câteva ore, după ce aceste informaţii au fost trimise de Autoritatea Electorală Permanentă pe o adresă de e-mail greşită. Toni Greblă, omul numit de PSD la şefia AEP, tratează cu superficialitate datele personale ale unor cetăţeni români, experţi electorali, care ar urma să conducă secţiile de vot din ţară. La 72 de ore de la incident, Toni Greblă nu doar că nu înţelege gravitatea situaţiei, dar habar nu are, potrivit interviurilor acordate în presă, datele cui au fost expuse”, arată liderii Alianţei Dreapta Unită.
Într-un an cu patru rânduri de alegeri, Autoritatea Electorală Permanentă, instituţia care are rolul de a supraveghea procesul electoral şi de a se asigura de integritatea acestuia, nu poate fi condusă de Toni Greblă, mai spune conducerea Alianţei Dreapta Unită.
Şeful Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat că săptămâna viitoare va dispune măsurile corespunzătoare în cazul persoanelor care se fac vinovate de incidentul de securitate cibernetică înregistrat, joi dimineaţă, la AEP, eveniment produs, a precizat el, din cauza „neglijenţei unui funcţionar şi a lipsei de vigilenţă a altor doi-trei angajaţi”.
„Incidentul de securitate cibernetică s-a produs din cauza neglijenţei unui funcţionar şi a lipsei de vigilenţă a altor doi-trei funcţionari care trebuiau să fie foarte atenţi la ce se transmite, în contextul în care tot personalul AEP-ului a plecat de la serviciu la ora 03,00 dimineaţa, pentru că, cu o seară înainte, au trebuit să verifice listele electorale ale candidaţilor pentru europarlamentare, care au venit să depună la BEC aceste liste, după ora 23,00. Astfel încât, pe fondul acestei oboseli şi pe calendarul foarte strict pe care-l avem, a doua zi de dimineaţă, trebuia să transmitem în vreo 46 de circumscripţii electorale, judeţene şi, respectiv, de Sector listele electorale ale experţilor electorali la Birourile electorale din judeţele respective. Toate au fost transmise în regulă, cu excepţia unui singur judeţ, unde, în loc să fie această listă pe mail-ul securizat pe care-l utilizează doar o singură persoană autorizată dintr-o Direcţie judeţeană a AEP, a fost postat pe mail-ul public al Autorităţii”, a explicat Toni Greblă, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.
El a arătat că incidentul a fost constatat şi a fost remediat la o oră după producere.
„A stat acolo o oră, după care am constatat că nu este în regulă, a fost şters acest mail. Mail-ul a fost accesat de aproximativ 30 de persoane. E vorba de experţii electorali. (…) Când intră într-o secţie de votare (n.r. – alegătorul) prezintă buletinul, acela e scanat pe un dispozitiv electronic şi sunt operatorii de la aceste dispozitive electronice. Ce este regretabil este că în tabelul cu aceşti 1.300 de experţi, pentru judeţul respectiv, era înscris şi CNP-ul. Restul datelor nu au caracter de protecţie, să zic, a informaţiilor personale, pentru că lista cu aceştia este afişată şi la BEC, ei sunt traşi la sorţi. Deci, nu a apărut public decât CNP-ul. Regretăm că pe fondul oboselii unor salariaţi s-a întâmplat acest incident”, a menţionat Greblă.
Articolul Alianţa Dreapta Unită solicită demisia lui Toni Greblă de la conducerea AEP apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro