Senatorul liberal de Timiş, Alina Gorghiu, a declarat, miercuri, că amenda de 21.000.000 de euro primită de societatea Colterm pentru că nu a cumpărat în termen certificatele verzi, anti-poluare, se datorează faptului că actuala conducere a Primăriei Timişoara, în loc să prezinte soluţii, aşteaptă permanent bani de la Guvern.
Gorghiu cere demisia de onoare a celor direct responsabili de situaţia creată.
‘21.000.000 de euro, amenda primita de Colterm Timişoara pentru că nu a cumpărat certificatele anti-poluare pentru 2020. Asta pentru că Primăria, în loc să prezinte soluţii, aşteaptă permanent bani de la Guvern. Ca senator de Timiş, am vorbit de câteva ori cu prim-ministrul Cîţu pe tema Timişoara, a banilor necesari pentru judeţ, pentru proiectele esenţiale locale. Şi, de fiecare dată, sprijinul a fost concret. Problema Colterm este foarte gravă şi trebuie găsită urgent soluţie. Regretabil că nu aud nimic de la primar. Doar că el e discret şi alţii au stricat. Nu fac vreun concurs cu Dominic Fritz de genul ‘cine deschide uşa mai repede’ şi nici nu aşteaptă cineva vreun mulţumesc, dar să nu ai soluţii la un an de când ai fost ales mi se pare scandalos. Iar o demisie de onoare în cazul celor direct responsabili se impune’, arată Alina Gorghiu, într-o postare pe Facebook.
Senatoarea liberală îi reaminteşte edilului Dominic Fritz că afirma, la începutul mandatului său, faptul că viceprimarul Ruben Laţcău ‘poate fi trezit la ora 3 noaptea să spună cum trebuie restructurat Colterm’, dar, ‘între timp, noaptea a trecut, iar personajele fără soluţii rămân’, încheie Gorghiu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat, marţi, că populaţia, spitalele şi şcolile din Timişoara riscă să rămână fără apă caldă şi căldură ‘deoarece conducerea Primăriei municipiului este incapabilă să administreze situaţia de la Colterm’.
El i-a cerut public primarului Dominic Fritz să prezinte soluţii pentru Colterm, iar ‘dacă nu este capabil să gestioneze situaţia, fie să îşi dea demisia, fie să îşi aducă în preajmă specialişti care ştiu să gestioneze problema Colterm’.