Alina Gorghiu, ministra Justiției, spune că o femeie dată în urmărire după ce a fost condamnată la patru ani şi şase luni de închisoare pentru că a obligat o tânără să se prostitueze a fost adusă în ţară din Marea Britanie. Ar fi obţinut peste 450.000 lei din exploatarea sexuală a fetei.
- „Femeile trebuie protejate împotriva abuzurilor şi a violenţelor de orice fel. O spun de fiecare dată când am ocazia.
Însă sunt şi femei care mă contrazic. Lupo Marioara Voichiţa este fugara adusă aseară din Marea Britanie. Îşi va executa pedeapsa de patru ani şi şase luni într-un penitenciar din România.
A fost condamnată pentru proxenetism. A obligat o tânără să se prostitueze timp de un an şi jumătate. Ar fi obţinut peste 450.000 lei din exploatarea sexuală a fetei”, a scris Alina Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.
Femeia va trebui să suporte costurile privind aducerea sa în ţară.
„Costurile pe care va fi obligată să le suporte cu întoarcerea în ţară nu ar trebui să fie o problemă pentru fugara noastră. Asta pentru că Legea Fugarul plăteşte este în vigoare. Toţi fugarii, indiferent de nume, trebuie să o respecte”, spune Gorghiu.
Articolul Alina Gorghiu: Femeile trebuie protejate împotriva abuzurilor şi a violenţelor de orice fel! apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro