Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi.Agrement Bucureşti (ALPAB), supune consultării publice propunerile preliminare pentru PUZ în parcurile istorie Regele Mihai I (fost Herăstrău), Carol I şi Cişmigiu.
Procesul de consultare cu privire la documentaţiile de urbanism are loc în perioada 1-25 februarie.
Conform PMB, la nivelul celor trei parcuri este necesară conservarea şi restaurarea elementelor de patrimoniu cu valoare istorică, astfel că Planurile Urbanistice Zonale cuprind propuneri referitoare la: protejarea şi revitalizarea elementelor de cadru natural, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu, conservarea valorilor istorice, culturale, precum şi conservarea caracterului identităţii locului, revitalizarea fondului dendrologic şi a spaţiilor verzi prin reabilitarea şi înlocuirea mobilierului urban, a locurilor de joacă şi restaurarea construcţiilor administrate de ALPAB.
‘Era necesară implementarea unui plan urbanistic pentru cele trei parcuri care să cuprindă reglementări specifice prin care activitatea urbanistică să se poată coordona cu activităţile pe care ne propunem să le derulăm, deoarece ne dorim să aducem îmbunătăţiri semnificative parcurilor istorice Carol I, Regele Mihai I şi Cişmigiu, care, de altfel, sunt un element important al cărţii de vizită a Bucureştiului. Avem în plan să implementăm o serie de proiecte, iar această nevoie rezonează cu ideea de avea parcuri care să aibă o imagine la nivelul marilor parcuri europene’, a declarat directorul general ALPAB, Corina Simona Bega.
Potrivit acesteia, PUZ-urile vor permite corelarea programelor de dezvoltare urbană.
‘Depunem toate eforturile să îmbunătăţim semnificativ faţa parcurilor şi să dezvoltăm patrimoniul natural al Bucureştiului. ALPAB şi-a propus să devină un model de administrare eficientă a spaţiilor naturale urbane. Instituţia doreşte să se asigure că moştenirea naturală este protejată şi îmbunătăţită pentru generaţiile actuale şi viitoare’, a menţionat acesta.
Documentaţia de urbanism poate fi accesată pe paginile online de consultare a populaţiei dedicate fiecărui proiect în parte, şi anume:
* PUZ Parcul Regele Mihai I: https://puzherastrau.mapshub.ro/urbanism/O3/Consultari
* PUZ Parcul Cişmigiu: https://puzcismigiu.mapshub.ro/urbanism/O3/Consultari
* PUZ Parcul Carol I: https://puzcarol.mapshub.ro/urbanism/O3/Consultari
Sugestiile cetăţenilor pot fi făcute în scris, în secţiunea dedicată scrierii opiniilor publice, timp de 25 de zile calendaristice, până la data 25 februarie 2023. Sunt invitaţi să participe prin postarea opiniilor, în cadrul procesului de consultare a populaţiei, în sistem online, toţi cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate sau reprezentanţi ai presei.