Acasă55Ambasada Israelului: Iancu Ţucărman, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, a murit...

Ambasada Israelului: Iancu Ţucărman, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, a murit la 98 de ani

Iancu Ţucărman, supravieţuitor al trenurilor morţii din timpul Pogromului de la Iaşi, a murit vineri, la vârsta de 98 de ani, fiind infectat cu SARS-CoV-2, a anunţat Ambasada Israelului la Bucureşti. ‘Supravieţuitor al unor orori inimaginabile din timpul Pogromului de la Iaşi, un om cu o dorinţă de viaţă incredibilă, Iancu Tucărman nu a mai putut lupta împotriva acestui virus necruţător. A fost şi va rămâne în amintirea noastră întruchiparea demnităţii umane şi a iubirii pentru poporul evreu atât de greu încercat. Domnul Ţucărman a fost un model de stăruinţă şi de compasiune, un om care a reuşit să se împace cu trecutul şi să transforme propria experienţă într-o lecţie pentru generaţiile viitoare’, a transmis ambasadorul Israelului la Bucureşti, David Saranga, citat într-un comunicat remis AGERPRES. El a amintit că viaţa lui Iancu Ţucărman a fost marcată de suferinţe ‘de nedescris’. ‘Alături de alţi 146 de evrei, el a fost înghesuit într-un vagon al trenurilor morţii, în timpul Pogromului de la Iaşi, pentru simpla vină că era evreu. Doar opt supravieţuitori, printre care şi Iancu Ţucărman, au mai ajuns la Podul Iloaiei. A fost o victimă a antisemitismului atât în vremea Gărzii de Fier, cât şi de-a lungul epocii comuniste. Cu toate acestea, iubirea faţă de oameni, bunătatea sa, au fost direct proporţionale cu suferinţa îndurată atâţia ani’, a subliniat ambasadorul Israelului la Bucureşti. David Saranga va participa săptămâna viitoare la înmormântarea lui Iancu Ţucărman.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks