AcasăPoliticaAmbasada Ucrainei la Bucureşti: În judeţul Bacău a fost organizată o manifestare...

Ambasada Ucrainei la Bucureşti: În judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi; apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată

Ambasada Ucrainei la Bucureşti a reacţionat după parada organizată în judeţul Bacău, arătând că ”în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi”, scrie news.ro.

”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată”, au transmis reprezentanţii ambasadei, menţionând că şi societatea ar trebui să sancţioneze corespunzător astfel de evenimente.

”Cu regret constatăm faptul că, în ziua când Ucraina a fost supusă unui atac masiv cu rachete din partea Federaţiei Ruse, în judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi. Suntem convinşi că asemenea manifestare contrazice dispoziţiei poporului român, care şi-a exprimat sprijinul necondiţionat Ucrainei în războiul declanşat de către Federaţia Rusă împotriva statului ucrainean. Sperăm că acest eveniment va fi evaluat corespunzător de către societatea română”, a transmis Ambasada Ucrainei la Bucureşti, marţi, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, simbolurile agresiunii ruseşti trebuie să fie interzise în toată lumea civilizată.

”Apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată a evenimentului menţionat”, au precizat reprezentanţii Ambasadei Ucrainei.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a anunţat că a deschis o anchetă după ce pe internet au fost postate imagini de la o adunare publică la care au participat zeci de persoane mascate, iar unele dintre acestea purtau uniforme asemănătoare celor ale militarilor şi aveau obiecte ce par a fi arme.

Imaginile postate pe Facebook, însoţite de explicaţia ”Mascaţii din Berzunti, Bacău, varianta de război!”, arată mai multe persoane care iau parte la o procesiune. Unii dintre participanţi poartă uniforme asemănătoare celor ale militarilor, au chipurile acoperite cu măşti negre şi au obiecte ce par a fi arme.

În imagini apar autovehicule de teren care transportă obiecte de forma unor rachete, dar şi alte tipuri de autovehicule, unele având inscripţionate litera Z, specifică, în ultimele luni, blindatelor armatei ruse care a invadat Ucraina. Printre vehicule se numără chiar şi utilaje agricole, acoperite cu pânză sau folie de culoare verde închis, pe care a fost scrisă aceeaşi literă, Z.
Coloana de maşini este urmată de un convoi format din zeci de oameni, cei mai mulţi dintre ei purtând măşti şi diverse costume.
”Poliţiştii băcăuani s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public şi au demarat verificări  în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 31 din 2002, pentru a stabili cu exactitate situaţia de fapt, iar în funcţie de rezultat se vor lua măsurile legale ce se impun”, a transmis, luni seară, Poliţia judeţeană Bacău.
La Berzunţi, în judeţul Bacău, a devenit o tradiţie parada mascaţilor care pleacă la colindat. Anul acesta, faptul că unii dintre participanţi au ales să se ”costumeze” în ruşi a atras criticile unora dintre cei care au văzut parada.

Articolul Ambasada Ucrainei la Bucureşti: În judeţul Bacău a fost organizată o manifestare semi-glumă în cadrul căreia au fost folosite simboluri ale teroriştilor ruşi; apelăm la instituţiile de drept ale Românei să efectueze o anchetă rapidă şi detaliată apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks