Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a apreciat, joi, creşterea numărului de femei care ocupă funcţii de ministru în Guvernul României.
„Aplaudăm noul guvern al României pentru creşterea numărului de femei miniştri de la 2 la 5. Este un pas important în direcţia diversităţii şi a egalităţii de gen, la cel mai înalt nivel al guvernului. SUA vă sunt alături în calitate de partener şi aliat”, a transmis Kathleen Kavalec într-un mesaj pe Twitter.
Ea l-a felicitat totodată pe premierul Marcel Ciolacu pentru formarea noului Guvern.
„Aşteptăm cu nerãbdare sã colaborăm cu dumneavoastră şi întreaga echipă pentru a continua parteneriatul strategic puternic dintre Statele Unite şi România, care rămâne solid”, se mai aratã în mesaj. AGERPRES
Articolul Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec: Aplaudăm noul guvern al României pentru creşterea numărului de femei miniştri de la 2 la 5 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro