CJ Ilfov a adoptat, în şedinţa de joi, hotărâri privind depunerea de proiecte pentru dotarea cu echipamente a unităţilor de asistenţă medicală ambulatorie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea, în vederea finanţării prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Valoarea totală a proiectului privind dotarea unităţii de asistenţă medicală ambulatorie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov se ridică la circa 12,3 milioane de lei fără TVA.
Valoarea totală a proiectului privind dotarea unităţii de asistenţă medicală ambulatorie din cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea este de aproximativ 12 milioane de lei fără TVA.
De asemenea, consilierii judeţeni au adoptat hotărâri privind depunerea de proiecte privind echipamente şi materiale destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale pentru Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, în vederea finanţării prin PNRR.
Valoarea proiectului referitor la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea se cifrează la circa 2,3 milioane de lei fără TVA, iar a celui privind Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov la aproape 18 milioane de lei fără TVA.
În altă ordine de idei, CJ Ilfov a adoptat o hotărâre privind implementarea de centre de aport voluntar în cadrul PNRR.
‘Consiliul Judeţean intenţionează înfiinţarea a trei centre în Brăneşti, Grădiştea şi Mogoşoaia. Între timp a fost identificat un teren şi la Moara Vlăsiei, aşadar vrem să mai facem şi un al patrulea centru de colectare a deşeurilor’, a declarat preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma.
Potrivit acestuia, valoarea maximă eligibilă este de circa 3,8 milioane de lei fără TVA pentru fiecare centru.