Agenţia Naţională Antidrog a lansat un concurs pentru prevenirea consumului de droguri, competiţia fiind adresată elevilor de gimnaziu şi liceu.
Derulat prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, concursul îşi propune dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru circa 6.000 de elevi de gimnaziu şi liceu, prin implicarea în activităţi culturale, artistice, sportive, ca alternativă la consumul de droguri, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Concursul care este implementat, la nivel naţional, în anul şcolar 2021 – 2022, are tema ‘Mesajul meu antidrog’ şi se va desfăşura pe următoarele secţiuni: film de scurt metraj şi spot video, arte vizuale – grafică, pictură şi fotografie, eseu, sport.
Proiectul-concurs se desfăşoară în unităţile de învăţământ, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, iar elevii pot trimite lucrări până pe data de 30 aprilie.