AcasăPoliticaAna Loredana Predescu (AUR): Primarul, pardon, „vătaful” PNL al Feldioarei, Sorin Taus,...

Ana Loredana Predescu (AUR): Primarul, pardon, „vătaful” PNL al Feldioarei, Sorin Taus, a inaugurat cu mare fast, printre şobolani, un teren de sport

Ana Loredana Predescu, candidat AUR la preşedinţia CJ Braşov, a criticat dur, pe Facebook, modul în care primarul PNL din Feldioara, Sorin Taus, a inaugurat cu mare fast un…teren de sport, printre şobolanii care mişună prin zonă.

„Ieri primarul, pardon, vătaful PNL al Feldioarei de 12 ani, Sorin Taus, a inaugurat cu mare fast și cu 30.000 euro un teren de sport, din care aproximativ 12.000 euro a primit trupa Holograf! Restul s-au dus pe mici și bere.

De la ministrul Dezvoltării la cel mai antiromân europarlamentar, Siegfried Mureșan, și câțiva deputați chiar PNL care nu s-au calificat în fața lui Taus ca să fie pe scenă, a fost un eveniment de campanie electorală pentru PNL din bani publici!

Dincolo de abuzurile primarului asupra propriilor cetățeni, de la șantajul încheierii contractelor de chirie doar pe un an pentru niște locuințe mizerabile, la refuzul de a elibera documente precum certificate de urbanism pentru agricultorii din zonă în vederea obtinerii de fonduri, sabotându-le afacerile, doar pentru că și dl Taus are afaceri în agricultură, în prima fotografie localnicii arată dimensiunea șobolanilor care viețuiesc sub blocurile lor cu subsoluri inundate și infecte. Chiar de lângă scenă!!!”, a scris Predescu.

Ea a adăugat: „Mirosul era greu de suportat, mizeria de sub bloc ieșea la suprafață în timp ce „oficialităților” li se prezenta cu tupeu un șirag de realizări culturale și doar ce voiau să vadă: terenul nou de sport, trupa Holograf și cetatea Feldioara făcută de strămoși!

Vă las pe dumneavoastră să trageți concluziile despre ce înseamnă administrația liberală a primăriei Feldioara!

Ca de la un lider județean de partid la altul, fac un apel către Adrian Ioan Veştea să nu mai susțină asemenea oameni pentru candidatura la Feldioara! 12 ani sunt destui!!

Îl invit să coboare de pe scenă și să o ia pe urmele mele pentru a vedea dezastrul și mizeria și disprețul față de cetățeni din spatele scenei!!!”.

Articolul Ana Loredana Predescu (AUR): Primarul, pardon, „vătaful” PNL al Feldioarei, Sorin Taus, a inaugurat cu mare fast, printre şobolani, un teren de sport apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks