Candidatura Ancăi Dragu a fost susţinută de 58 de deputaţi ai partidului de guvernământ, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), o majoritate suficientă în condiţiile în care parlamentul are 101 membri. Anca Dragu a fost prezentă în plenul legislativului în timp ce deputaţii votau numirea acesteia în funcţia de guvernator BNM, notează NewsMaker.

„Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova. Avem nevoie de instituţii puternice, independente, care să asigure stabilitatea economică a ţării şi prosperitate pentru toţi cetăţenii. Nu va fi un drum uşor, dar cu răbdare, determinare şi pricepere vom putea duce la bun sfârşit proiectul european”, a declarat Anca Dragu.

Anca Dragu a fost propusă la şefia BNM de preşedintele legislativului de la Chişinău, Igor Grosu. S-a întâmplat vineri, la doar o zi după ce Octavian Armaşu a fost revocat din funcţia de guvernator al BNM tot de Parlament, cu votul deputaţilor PAS, dar şi al celor din grupul BCS, care îi reuneşte pe socialişti şi comunişti, aflaţi în opoziţie.

OPOZIŢIA PROMITE CĂ VA ANULA DECIZIA

Candidatura Ancăi Dragu, dar şi „graba” cu care Parlamentul a venit cu nouă propunere, a fost critică însă de opoziţia parlamentară. Deputatul independent, fostul socialist Vasile Bolea, în prezent reprezentant al Partidului „Renaştere”, afiliat fugarului Ilan Şor, a acuzat guvernarea că pune „pe tavă instituţiile statului unei alte ţări”, în timp ce vicepreşedintele Parlamentului, socialistul Vlad Bătrâncea, a acuzat PAS că ar pregăti numirea la şefia BNM a unui cetăţean străin, membru de partid, contrar regulamentului cu privire la BNM.

Contactată pentru o reacţie, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a confirmat pentru NewsMaker că Anca Dragu a depus jurământul şi este cetăţean al Republicii Moldova. La rândul său, Preşedinţia Republicii Moldova a publicat vineri decretul prezidenţial prin care se acordă cetăţenia Republicii Moldova senatoarei române Anca Dragu. Maia Sandu a semnat decretul pe 21 decembrie, potrivit datelor indicate în document, or decretul a intrat în vigoare la data semnării.

Deţinerea cetăţeniei ţării era o condiţie pentru a putea accede la funcţia de guvernator al BNM.

fostul preşedinte socialist al ţării, Igor Dodon, a spus că numirea Ancăi Dragu este „abuzivă” şi „antistatală” şi a sugerat că decizia ar putea fi anulată de socialişti sau de „următorul şef de stat”, aşa cum s-a întâmplat în cazul retragerii cetăţeniei fostului preşedinte Traian Băsescu sau a fostului parlamentar român Cristian Rizea.

„Ceea ce se petrece şi acum, când principala instituţie financiar-bancară din ţară se dă pe mâinile străinilor, este adevărată trădare de Patrie, trădare a intereselor cetăţenilor Republicii Moldova. Cu cât mai grave sunt azi abuzurile, cu atât mai ferm vom repara totul şi vom pedepsi vinovaţii, în viitorul apropiat.  Aşa cum, în calitate de şef de stat, am anulat cetăţeniile moldoveneşti oferite ilegal lui Băsescu şi lui Rizea, la fel trebuie anulate şi alte cetăţenii oferite ilegal, peste noapte şi în mare taină, cu scopul de a ceda unei alte ţări instituţiile statului”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

FMI, ÎNGRIJORAT DE PROCEDURA FOARTE RAPIDĂ

Pe de altă parte, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu procedura de demitere a fostului guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu. Reprezentanta FMI în Republica Moldova, Svetlana Cerovic, a declarat vineri că demiterea lui Armaşu a avut loc „foarte rapid”, ceea ce, potrivit ei, lasă semne de întrebare cu privire la corectitudinea procedurii.

„Am luat act de acţiunile întreprinse brusc de Parlament aseară pentru demiterea guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armaşu. Audierile şi luarea deciziei au avut loc foarte rapid, ceea ce pune sub semnul întrebării dacă a fost asigurată corectitudinea procesului dat, şi anume efectuarea unei analize şi a unei evaluări profesionale şi juridice într-o manieră adecvată şi completă”, a spus Cerovic, potrivit unei declaraţii citate de NewsMaker.

Svetlana Cerovic a menţionat că independenţa BNM este „un element cheie al programului susţinut de FMI, la fel şi consolidarea guvernanţei şi supremaţia legii în stat”.

„Angajamentul faţă de independenţa Băncii Naţionale a Moldovei şi menţinerea acestei independenţe, precum şi continuarea eforturilor de consolidare a guvernanţei şi a statului de drept sunt, prin urmare, esenţiale pentru implementarea programului şi pentru stabilitatea economică a ţării”, a punctat reprezentanta FMI.

Octavian Armaşu a fost revocat din funcţia de guvernator al BNM în seara zilei de 21 decembrie, în aceeaşi zi în care în plenul Parlamentului au avut loc audieri privind recuperarea banilor furaţi în frauda bancară de un miliard de dolari din perioada 2014-2015. Deputaţii PAS au criticat inacţiunea guvernatorului BNM pentru recuperarea resurselor financiare furate. În mod special, parlamentarii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că Armaşu nu i-a suspendat pe angajaţii BNM care sunt învinuiţi în dosarul „frauda bancară”. La rândul său, Octavian Armaşu a motivat că nu dispune de pârghii pentru a suspenda activitatea persoanelor respective.

Presa de la Chişinău menţionează că şeful BNM are un salariu lunar de circa 160.000 de lei moldoveneşti pe lună, ceea ce reprezintă circa 8.500 de euro.