Senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor, îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să respecte legislaţia în procesul de elaborare şi de adoptare a bugetului de stat pentru anul 2024, atrăgând atenţia că legea privind noua strategie fiscal-bugetară pe termen mediu trebuia adoptată până pe 15 august.
Potrivit Ancăi Dragu, legea a fost ignorată de PSD şi PNL.
‘Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu este importantă pentru că ordonatorii de credite includ cheltuieli în bugetele lor pe baza obiectivelor înscrise în strategie. Prin urmare, fără strategie fiscal-bugetară nu văd ce buget propun ordonatorii în decembrie, ce buget agreează Ministerul Finanţelor, Guvernul şi ce votează Parlamentul! Premierul Marcel Ciolacu va trebui să semneze o declaraţie ce atestă că Legea bugetului este în conformitate cu strategia fiscal-bugetară, dar strategia este inexistentă!’, a transmis Dragu, citată într-un comunicat al USR remis, miercuri, AGERPRES.
Dragu aminteşte că înainte de proiectul bugetului pentru 2024 în Parlament trebuie să ajungă şi legea plafoanelor, care stabileşte limite maxime pentru diferite tipuri de cheltuieli.
‘Din păcate, de când a preluat PSD guvernarea, bugetul de stat s-a transformat din lege în tocmeală, în condiţiile în care în ultimele luni din 2023 statul român nu a cheltuit conform Legii bugetului de stat, ci cum a vrut Marcel Ciolacu, cel care a alocat discreţionar banii din Fondul de rezervă al Guvernului nu pentru cheltuieli neprevăzute, cauzate de unele situaţii excepţionale, ci pentru cheltuieli curente’, se mai arată în comunicat.
USR îi solicită premierului ‘să oprească risipa din bani publici pentru a avea un buget corect şi onest în 2024’.