România se pregătește să implementeze una dintre cele mai severe măsuri de cenzurarea a spațiului online. Un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) aflat în discuție în Guvern va conferi autorităților abilitatea de a bloca accesul la site-uri și postări care sunt considerate „ilegale”, „false” sau care „incită la ură”, potrivit activenews.ro.
Șeful DOGE și apropiatul președintelui SUA, Elon Musk, omagiat azi-noapte în Congresul SUA de Donald Trump, a avertizat încă de ieri că ceva urmează să se întâmple în România în materie de cenzură. El a repostat un semnal al jurnalistului X Mario Nawfal, în care se arăta că legea este pusă la cale de ONG-urile SOROS Expert Forum (Sorin Ioniță/Alina Mungiu Pipidi), ActiveWatch (Mircea Toma) și Fucky Citizens (Elena Calistru), organizații asociate cu cenzura și în timpul pandemiei și a războiului din Ucraina. POSTAREA X urmată de proiectul de OUG.
Scopul principal al acestei legi este de a preveni intervențiile externe în procesul electoral, având în vedere alegerile prezidențiale care urmează.
Potrivit textului, ordonanța ar putea fi adoptată în următoarele două săptămâni, iar ANCOM, în colaborare cu alte instituții relevante, va avea autoritatea de a solicita furnizorilor de internet să blocheze accesul la conținut suspect.
Lista instituțiilor care vor avea dreptul să solicite închiderea site-urilor cu conținut periculos include, printre altele:
-Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
-Birourile Electorale
-Consiliul Național al Audiovizualului (CNA)
-Directoratul Național de Securitate Cibernetică
-Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)
-Ministerul Afacerilor Externe
-Inspectoratul General al Poliției Române
-Ministerul Apărării Naționale
-Serviciul Român de Informații (SRI)
-Serviciul de Informații Externe (SIE)
-Parchetul General
Aceste instituții vor putea solicita eliminarea conținutului considerat periculos, iar în cazul în care platformele online refuză, ANCOM va putea bloca accesul la acest conținut.
Definiția „conținutului ilegal” este largă și cuprinde, printre altele:
-Incitarea la ură sau violență
-Discursul de ură și discriminarea
-Manipularea opiniei publice prin știri false sau deepfake-uri
-Influențarea alegerilor prin campanii coordonate online
-Conținut care subminează securitatea națională
-Publicitate politică ilegală
-Colectarea ilegală de date personale sau distribuirea de malware
Legea va fi aplicabilă nu doar în perioadele electorale, ci și în orice context în care autoritățile consideră că un conținut afectează democrația sau securitatea națională.
În cazul în care o platformă socială sau un site refuză să elimine un astfel de conținut, ANCOM va avea dreptul de a impune blocarea acestuia. Furnizorii de internet care nu vor respecta ordinele riscă amenzi semnificative, care vor ajunge până la 100.000 de lei pe zi.
Criticii acestei măsuri atrag atenția asupra riscurilor de abuzuri și asupra posibilității ca legea să fie folosită pentru cenzură. Unii se tem că o definiție prea largă a „conținutului ilegal” ar putea să fie folosită pentru a elimina nu doar informațiile false, dar și opinii incomode pentru autorități. De asemenea, se pune întrebarea dacă această lege nu va reprezenta un precedent periculos pentru viitoarele guverne care ar putea folosi această putere pentru a controla spațiul public online.
În ciuda acestor îngrijorări, guvernul subliniază că scopul principal este protejarea proceselor democratice și prevenirea influențelor externe asupra alegerilor, în special în contextul recentei anulari a alegerilor prezidențiale din 2024 de către Curtea Constituțională din cauza documentelor care indicau interferența Rusiei.
Această măsură ar putea face parte dintr-o tendință globală în care din ce în ce mai multe țări adoptă legislații pentru combaterea dezinformării online. Totuși, rămâne de văzut dacă legea va fi implementată corect și dacă nu va conduce la forme de cenzură arbitrară.
Este cea mai dură cenzură postdecembristă pregătită de Marcel Ciolacu, opinează și jurnalistul Ion Cristoiu.
Articolul ANCOM și serviciile de informații pot bloca site-uri și conturi. Ion Cristoiu: ”Cea mai dură cenzură postdecembristă” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro