„Parlamentul a aprobat, pe repede înainte, achiziția a 32 de avioane F-35 din Statele Unite, care se ridică la costul de peste 6 miliarde de dolari, în primă fază. Decizia a fost luată într-o ședință de urgență, nu au fost toți deputații prezenți. Se pun cel puțin patru întrebări”, scrie, pe solidnews.ro, consultantul politic Andrei Guşă, candidat al SOS România la parlamentare.
„1. Care a fost urgența? De ce nu a existat dezbatere publică pe acest subiect și de ce nu ați așteptat alegerile din 1 decembrie pentru a se forma un nou legislativ care să fie legitim? Pentru că vorbim de o decizie care va afecta, va îndatora cel puțin două generații de acum încolo, o decizie care dă o gaură majoră în bugetul României și, oricum, avioanele le vom primi peste ani buni, deci nu mai era de jurisdicția dumneavoastră.
2.De ce nu ne spuneți dacă se face plata acum și primim avioanele peste 10 ani, cum se poartă, sau dacă ați avut și voi o minimă decență să facem plata atunci când primim și avioanele? Nu să ne îndatorăm acum, la dobânzi mari, pe care să le rostogolim încă 10 ani, îndatorând țara, că așa vreți voi, băi, deputaților care nici măcar nu faceți dialog public pe sume din astea exorbitante.
3.Ne sunt prezentate, și nici măcar de multe surse, suma asta de peste 6 miliarde pentru avioane. Care vor fi costurile pentru piese de schimb, pentru muniție, pentru modernizarea lor și pentru antrenarea piloților, că probabil și astea se ridică la sute de milioane, dacă nu miliarde? Cred că merită și românii care v-au votat să știe care sunt costurile și în ce ne băgăm.
4.Eu pot să înțeleg nevoia unei armate puternice și a unei forțe armate care să fie redutabile și prin tehnologia pe care o avem, în scopuri de descurajare, evident. Dar, dacă punem așa problemă la nivelul de stat, n-ar fi mai corect să reînființăm prima oară armata obligatorie? Ca să nu cumpărăm astfel de echipamente care îndatorează țara pe generații întregi pentru nimic. Cine va folosi echipamentele respective, în caz de război, și cât de eficiente vor fi pentru apărarea țării, în măsura în care dăm atâția bani pe echipamente, dar nu investim în armata propriu-zisă, care, dacă chiar suntem amenințați de pericolul rusesc, cum consideră unele state occidentale, trebuie să ne apărăm cu armată. De ce nu se ia și decizia asta, ca să motivați achiziția? De ce? Pentru că e vorba de un bir dat la „Înalta Poartă”, e vorba de o taxă de protecție, dar nici măcar nu știm dacă e o taxă de protecție plătită pentru români sau pentru ca voi să vă puteți perpetua la putere. În tot cazul, eu vă transmit să vă fie rușine că luați o astfel de decizie, fără dialog public cu românii”, scrie Andrei Guşă.
Articolul Andrei Guşă: Achiziţionarea a 32 de avioane F-35 de la americani, un bir dat la „Înalta Poartă”; e vorba de o taxă de protecție, dar nici măcar nu știm dacă e o taxă de protecție plătită pentru români sau pentru ca voi să vă puteți perpetua la putere apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro